main logo
933

România a donat Kievului aproape 200.000 de doze de vaccin anti-COVID

După ce a oferit mai multe ajutoare generoase Republicii Moldova, România este solidară şi cu Ucraina în lupta cu pandemia.

România a donat Kievului aproape 200.000 de doze de vaccin anti-COVID

Autorităţile de la Bucureşti au trimis la Kiev aproape 200.000 de doze de vaccin anti-COVID-19, sub formă de ajutor umanitar. Serul va ajunge la centre de vaccinare din toate regiunile Ucrainei, transmite Știri.md cu referire la tvr.md.

O delegaţie din România a însoţit camionul cu vaccin până la punctul de trecere a frontierei Porubna-Siret, de unde au fost preluate de autorităţile ucraniene.

Cosmin Bunoiu, reprezentant MAI, România: „Venim tocmai din Bucureşti de la Institutul de cercetare şi dezvoltare militară Cantacuzino. Suntem bucuroşi că putem face această donaţie pentru vecinii noştri ucraineni. Drumul a fost foarte lung, dar considerăm şi sperăm că este unul util şi sperăm că ceastă donaţie din partea României să ajute cetăţenii din Republica Ucraina”.

Ruslan Nedelenco, şofer, Ucraina: „Chiar acum am încărcat 21 de cutii cu vaccin Astra Zeneca, care vor fi transmise spre Kiev. În această maşină sunt 100.800 de doze de vaccinuri Astra Zeneca de la colegii din România”.

La ceremonia de primire a lotului de vaccin a participat  şi consulul general al României la Cernăuţi, Irina Loredana Stănculescu, alături de reprezentanţii autorităţilor ucrainene.

Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi: „Îmi face o deosebită plăcere pentru a reafirma şi confirma poziţia constantă de sprijin de solidaritate a României faţă de Ucraina, ca vecini şi prieteni. Ne confruntăm împreună de peste un an cu o pandemie care nu cunoaşte graniţe. Cooperarea şi ajutorarea este cea mai bună cale pentru a depăşi această situaţie”.

Oleg Ciornîi, director Departament, ARS Cernăuţi, Ucraina: „Mulţumesc România, pentru ajutorul umanitar sub forma unui lot de 100.800 de doze de vaccinuri Astra Zeneca. Am întâmpinat camionul cu ajutorul umanitar, îl preluăm şi îl vom transporta spre Kiev, la depozitul central. De acolo vaccinurile vor fi distribuite în toate regiunile Ucrainei”.

Este primul ajutor de acest fel pe care statul român îl oferă Ucrainei. Acum o lună, Ucraina a primit ajutor umanitar din România în valoare de1 milion 200 de mii de euro.

La sfârşitul lunii mai, România a donat Ucrainei 550 de mii de măşti de protecţie, 50 de mii de combinezoane, 10 mii de viziere, 15 mii de litri de dezinfectant, dar şi alte echipamente de protecţie.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării