Reuniune crucială la Londra: Se va discuta despre războiul din Ucraina
Miniștrii de Externe ai mai multor țări europene importante se reunesc luni la Londra pentru discuții „cruciale” privind Ucraina, la două zile după ce aliații Kievului au dat Moscovei un ultimatum pentru a accepta o încetare a focului, relatează AFP.

Alături de șeful diplomației britanice, David Lammy, omologii săi german, polonez și spaniol vor fi prezenți la Lancaster House. Franța va fi reprezentată de ministrul pentru Europa, Benjamin Haddad, iar Uniunea Europeană de șefa diplomației sale, Kaja Kallas, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.
Un reprezentant italian va fi, de asemenea, prezent la această reuniune în așa-numitul format „Weimar”, care a fost lansat în februarie anul trecut și s-a reunit deja de șase ori de atunci.
Consolidarea securității europene
Aceste „discuții vitale” se vor concentra pe „eforturile comune pentru consolidarea securității europene și pentru o pace justă și durabilă în Ucraina”, a precizat Foreign Office într-un comunicat. „Trebuie să rămânem uniți, aliați în protejarea suveranității, a păcii și a Ucrainei”, a declarat Lammy.
În opinia sa, liderii europeni se confruntă cu o „provocare” care „nu privește doar viitorul Ucrainei”, ci „este existențială pentru întreaga Europă”. Din partea Franței, accentul va fi pus pe „necesitatea de a menține și de a spori (presiunea) asupra Rusiei”, a declarat Ministerul francez de Externe pentru AFP.
Ultimatumul pentru Moscova
Această întâlnire are loc la două zile după ce președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, premierul polonez Donald Tusk și premierul britanic Keir Starmer s-au deplasat la Kiev în cadrul „coaliției celor dispuși”.
Ucraina și aliații săi europeni, împreună cu Statele Unite, au dat Moscovei un ultimatum pentru a accepta o încetare a focului „completă și necondiționată” de 30 de zile începând de luni, în caz contrar Rusia urmând să se confrunte cu noi „sancțiuni masive”.
Londra va anunța noi sancțiuni
Ministerul britanic de Externe afirmă că Londra va anunța luni „noi sancțiuni împotriva celor care sprijină invazia ilegală a Rusiei” în Ucraina. Săptămâna trecută, Marea Britanie și-a extins sancțiunile împotriva „flotei fantomă” folosită de Moscova pentru a-și exporta petrolul și gazele.
Fără a răspunde direct ultimatumului aliaților Kievului, președintele rus Vladimir Putin s-a declarat pregătit „pentru negocieri fără condiții prealabile” și s-a oferit să le înceapă joi la Istanbul.
De astăzi, Ucraina așteaptă ca Rusia să respecte o încetare a focului pentru 30 de zile. Este anunțul făcut de președintele Vladimir Zelenski, după ce Vladimir Putin a plusat pentru negocieri de pace directe cu Kievul, dar fără oprirea atacurilor pe mare, pe uscat și în aer.
„Încetare a focului sau sancțiuni” – a fost mesajul fără echivoc lansat chiar în capitala Ucrainei de liderii Franței, Marii Britanii, de cancelarul Germaniei și premierul Poloniei, la care Rusia trebuia să răspundă.
Kremlinul a ales să îl ignore și a reluat ideea unor negocieri de pace, începând de joi, în Turcia.
„Îl aștept pe Putin personal”, a aruncat mânușa Vladimir Zelenski. El a răspuns astfel și apelului imediat al liderului de la Casa Albă, Donald Trump.