Puțini creștini știu asta. Când ai voie să-ți scoți verigheta de pe deget
Simbol consacrat al uniunii dintr-un cuplu, verigheta a dat prilejul izvodirii a numeroase superstiţii, obiceiuri, ritualuri magice şi interpretări divinatorii.

Potrivit tradiţiei, inelul de cununie se poartă pe degetul inelar, cel de-al patrulea deget al mâinii stângi, o superstiţie provenind din antichitate, când se spunea că de la acest deget porneşte o venă a dragostei, „venă amoris", ce ducea direct către inimă, scrie antena3.ro.
Există credinţa că aduce ghinion să îţi scoţi verigheta odată ce ţi-a fost pusă pe deget în biserică.
În unele regiuni, se putea scoate verigheta de pe deget după naşterea primului copil, dar în nici un caz înainte de acest eveniment.
Regulă strictă de a nu îţi extrage de pe deget inelul de cununie nu era respectată întru totul în trecut, verigheta fiind folosită adeseori în ghicit, farmece de dragoste şi de sănătate, fără a se presupune că ar avea astfel vreun efect malefic.
De altfel, într-o superstiţie din Marea Britanie, se recomanda ca verigheta să fie scoasă de pe deget numai în cazul când cineva trebuie să se lupte cu o vrăjitoare.
Extrema sărăcie putea sili un tânăr cuplu să se căsătorească cu verighete împrumutate, ce trebuiau, desigur, să fie returnate după oficierea nunţii.
În secolul XIX , în unele parohii din vestul Europei exista obiceiul ca preotul să aibă întotdeuna o pereche de verighete în biserică, pentru a le da cu împrumut cu ocazia nunţii unor tineri lipsiți de posibilităţi financiare.