main logo
1593

Putin nu va mai călători în Turcia în august. Vizita la Ankara, amânată

Vizita președintelui rus, Vladimir Putin, în Turcia a fost amânată pe un termen nedefinit. Precizarea a fost făcută, pe 21 august, de președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, în cadrul unor declarații de presă.

Putin nu va mai călători în Turcia în august. Vizita la Ankara, amânată

Liderul de la Ankara a afirmat că se așteaptă să se întâlnească cu Putin în septembrie pentru a discuta, printre altele, despre viitorul Inițiativei cerealelor de la Marea Neagră, transmite Știri.md cu referire la newsmaker.md

„În septembrie vor avea loc Summitul G20 din India şi Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în SUA. Dacă găsim o oportunitate în această agendă densă, ne vom întâlni personal cu Putin pentru a vorbi”, a spus Erdogan.

Totuși, acesta nu a menționat niciun potențial loc unde ar urma să se desfășoare întâlnirea.

Amintim că, pe 2 august, administrația prezidențială de la Ankara a anunțat că Vladimir Putin va efectua o vizită oficială în Turcia, în cadrul căreia se va întâlni cu Recep Tayyip Erdogan. Ulterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitrii Peskov, a declarat că deplasarea ar urma să se desfășoare în august.

De menționat că aceasta ar fi fost prima întâlnire dintre cei doi preşedinţi de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022.

Ankara a menţinut o poziţie relativ neutră în conflict, pe de o parte declarându-şi sprijinul deplin pentru „suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, pe de altă parte refuzând să impună sancţiuni Rusiei şi îndemnând ambele părţi să negocieze.

De când Moscova a pus capăt, în iulie, acordului privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, la care s-a ajuns în urmă cu un an graţie medierii turce, Erdogan şi-a intensificat eforturile de reactivare a pactului.

„Obiectivul nostru, în discuţiile noastre telefonice cu Putin, este ca Rusia să adopte o poziţie pozitivă referitor la coridorul cerealelor”, a insistat Erdogan. „Este posibil ca ministrul nostru de Externe (Hakan Fidan – n. r.) să călătorească în Rusia în curând. Pe acest subiect este foarte important să vorbim faţă în faţă şi se vor putea obţine rezultate mai precise”, a conchis preşedintele turc.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării