main logo
3833

Puşcărie de lux: Cum arată penitenciarul norvegian Halden

La nivel mondial, majoritatea penitenciarelor sunt supra-aglomerate, iar deţinuţii se plâng de condiţiile inumane de detenţie.

Nu şi la Penitenciarul Halden, din Norvegia. Aici deţinuţii au celule comparabile cu apartamentele de fiţă din hotelurile de lux, au sală de forţă, saună, panou de escaladă şi îşi gătesc singuri mâncarea.

Penitenciarul Halden este în topul celor mai umane centre de detenţie din lume. Scopul închisorii este de a-i reabilita pe cei certaţi cu legea şi de a le pregăti integrarea în societate. Pentru confortul celor „internaţi” aici, inclusiv gardienii sunt de ambele sexe pentru a le asigura „varietate socială” deţinuţilor. De cum intră în închisoare, deţinuţii sunt întâmpinaţi de o muzică ambientală liniştitoare şi un miros plăcut.

penitenciarul halden, norvegia, detinuti, celula, lux

Deţinuţii îşi gătesc singuri

Fiecare celulă este concepută cu mobilier modern pentru a le creea condiţii de confort sporit celor de aici. Ferestrele mari şi luminoase îi fac pe mulţi să se gândească mai mult la un hotel modern, decât la un centru de detenţie, scrie Click.

penitenciarul halden, norvegia, detinuti, celula, lux

Gardienii sunt de ambele sexe şi au statut de asistenţi sociali

Un lucru şochează: nu există deloc zăbrele şi în ciuda faptului că nu au voie să părăsească deloc incinta, deţinuţii au senzaţia de regim de semi-libertate. Pentru detensionarea atmosferei mulţi sunt trimişi în grădina de la Halden să îngrijească răsadurile şi copacii. Penitenciarul a fost deschis în anii ’90 şi de-a lungul timpului gardienii au devenit mai degrabă asistenţi sociali decât trupe de menţinere a ordinii.

penitenciarul halden, norvegia, detinuti, celula, lux

O scenă obişnuită la penitenciarul de maximă siguranţă

Aici pot fi observate zilnic discuţii liniştite la un meci de fotbal între gardian şi deţinut sau competiţii sportive între echipa gerdienilor şi cea a puşcăriaşilor. Majoritatea celor închişi aici părăsesc penitenciarul cu o nouă meserie pentru că li se oferă posibilitatea de a se specializa în repararea maşinilor, în tâmplărie, instalaţii sanitare şi pot deveni chiar compozitori de muzică. Pentru deţinuţii pasionaţi de medicină există chiar un centru de instrucţie pentru paramedici.

penitenciarul halden, norvegia, detinuti, celula, lux

Puşcăriaşii au la dispoziţie un studio de producţie muzicală dacă au chef să compună

Culmea, la Halden ajung cei mai periculoşi indivizi ai societăţii, de la criminali, la violatori şi de la asasini, la tâlhari. Datorită acestui regim de detenţie rata de încarcerare la nivel de populaţie este în Norvegia de 75/100.000, aceasta fiind cea mai mică rată din lume.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării