main logo
1132

Profiturile Gazprom s-au prăbușit în primul trimestru din 2025: Cât a pierdut gigantul rus

Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului rus Gazprom, a raportat miercuri o scădere de 42% a profitului net în primul trimestru al anului 2025, ajungând la 92,6 miliarde de ruble (echivalentul a 1,2 miliarde de dolari), transmite Reuters.

Profiturile Gazprom s-au prăbușit în primul trimestru din 2025Foto: digi24.ro

Compania a precizat că rezultatele financiare au fost afectate de scăderea vânzărilor și de pierderi legate de cursul valutar. Vânzările totale ale Gazprom Neft în perioada ianuarie-martie au scăzut cu aproape 9%, situându-se la 890,9 miliarde de ruble, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

„Evoluția indicatorilor financiari ai companiei în primul trimestru din 2025 a fost influențată de deteriorarea situației macroeconomice, presiunile inflaționiste și creșterea poverii fiscale,” a transmis Gazprom Neft într-un comunicat. 

Rezultatele reflectă contextul economic dificil cu care se confruntă Rusia, inclusiv sancțiunile internaționale, volatilitatea rublei și schimbările recente în regimul de impozitare aplicat industriei energetice.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării