main logo
722

Principele Radu: Sunt mândru de dezvoltarea României și a Moldovei

„Sunt mândru de ceea ce s-a întâmplat în țara mea în urmă cu două zile, sunt mândru de ceea ce s-a întâmplat în Moldova acum câteva luni și sunt mândru de dezvoltarea acestor două țări care nu trăiesc vremuri ușoare”, a declarat Alteța Sa Regală Principele Radu într-o alocuțiune susținută la Universitatea din Tartu, în Estonia, unde, alături de Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, efectuează săptămâna aceasta o vizită regală.

Principele Radu: Sunt mândru de dezvoltarea României și a MoldoveiPrincipele Radu/Imagine simbol

Principele Radu le-a povestit studenților, profesorilor și rectorului Toomas Asser prezenți în Sala Senatului din cadrul Universității despre Regele Mihai I și provocările cu care acesta s-a confruntat în perioada în care a condus România, dar și despre istoria recentă a țării noastre și parcursul său democratic, în cadrul Uniunii Europene și al NATO, transmite Știri.md, cu referire la agerpres.ro.

Alteța Sa a vorbit despre provocările actuale cu care se confruntă România și Republica Moldova, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina. 

„Când a început războiul din Ucraina - și poate că nimeni dintre noi nu credea că în zilele noastre vom avea un război la frontierele noastre - am realizat imediat că ceea ce am încercat timp de 30 de ani să transmitem Vestului, faptul că flancul estic al NATO și al UE este cel mai important din întregul acestor organizații, a devenit dintr-o dată o realitate foarte tragică”, a declarat Principele Radu în alocuțiunea sa cu tema „Securitatea frontierei estice a UE și NATO. O perspectivă românească”. 

„În anii '90 și 2000 când am mers la Washington DC, la Paris sau la Berlin, Lisabona ori Madrid pentru a le povesti oamenilor despre Europa de Est, despre demnitatea noastră, despre teama noastră, despre identitatea noastră, despre lucrurile cărora trebuie să le facem față, parțial pentru că am trăit 50 de ani atroce de comunism, exista mult respect, dar nu și mult interes pentru a ne asculta. Acum, când lucrurile s-au schimbat în Ucraina și avem această situație incredibilă în Moldova - un stat foarte, foarte mic, despre care efectiv nimeni n-a spus nimic în toți acești 35 de ani și care a devenit brusc atât de curajos, atât de incredibil de rezilient, atât de deschis, atât de demn de încredere, dintr-o dată nu a mai trebuit să facem acest lucru; oriunde ne-am dus, de la Luxemburg la Bruxelles sau Haga, oamenii cunoșteau situația. Parțial, datorită conducerii lor actuale, care a făcut ceva ce conducerea noastră nu prea a făcut în ultimii 10-20 de ani: ori de câte ori se întâmpla ceva oribil în țara lor, ingerințe din partea Rusiei sau tentative ale Rusiei de a submina democrația, conducerea lor venea a doua zi cu un comunicat, spunând și arătând totul, exact cum au făcut ucrainenii în ultimii trei ani și jumătate”, a subliniat Principele Radu.

În contextul actual, Alteța Sa și-a exprimat îngrijorarea, dar și optimismul. „Suntem îngrijorați pentru ceea ce se va întâmpla în (Republica) Moldova, pentru ceea ce se va întâmpla în Ucraina, pentru coeziunea Uniunii Europene, care este una dintre cele mai incredibile, frumoase și demne de încredere construcții pe care le-a creat ultimul secol dar, în același timp, suntem mândri de ceea ce a creat firul nostru comun, o coeziune extraordinară - atât de multă înțelegere și atât de mult ajutor efectiv din partea unor țări ca Germania și Franța nu am văzut în ultimii 20-30 de ani”, a declarat Principele Radu.

„Ceea ce s-a întâmplat acum este ceva cu adevărat extraordinar; în sfârșit văd că nu mai trebuie să bați la ușă, ușa este deschisă”, a spus Alteța Sa, declarându-se „mândru de ceea ce am reușit să realizăm în fața acestor evenimente”. „Aceasta este partea plină a paharului și suntem convinși că, așa cum credea și socrul și tatăl nostru, există o zi de mâine”, a subliniat Alteța Sa în Estonia, țară din regiunea Mării Baltice care se învecinează cu Rusia și care „este unul dintre cei mai apropiați aliați de România și Republica Moldova”.

Estonia este o țară cu care avem un inamic comun, cu care avem valori comune și dorința comună pentru o demnitate și o viață în care principiile noastre să fie respectate, o legătură foarte importantă, care depășește kilometri, frontiere, ani de tăcere sau alte tipuri de înstrăinări pe care am fost forțați să le înfruntăm în timpul unei jumătăți de secol de comunism”, a subliniat Principele Radu.

Vizita regală de marți la Tartu, într-o zi însorită și caldă, a inclus o întrevedere cu comandantul Academiei Militare a Estoniei, Viktor Kalnitski, dar și o deplasare la Muzeul Național al Estoniei unde Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au fost întâmpinați de directoarea instituției, Laura Kipper.

Atât colecțiile, cât și clădirea impresionantă a muzeului - inaugurat în 2016 și ridicat pe locul în care s-a aflat o bază aeriană militară sovietică - i-au impresionat pe cei doi membri ai Familiei Regale a României. Cu această ocazie, cei doi au vernisat expoziția „Regina Maria a României - Regina soldat” și au vizitat trei expoziții permanente, „Patriotic T-Shirts and The Baltic Way”, „The Mother Flag” și „The History in Pictures”.

În perioada 19-23 mai 2025, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu efectuează o vizită în Republica Estonia, în orașele Tallinn și Tartu, pentru susținerea cooperării dintre România și Republica Estonia în cadrul Uniunii Europene și NATO, precum și pentru sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova.

Vizita în Estonia continuă turneul regal român în țările din flancul estic al UE și NATO, după vizitele din Finlanda și Polonia.

Aceasta este prima vizită oficială a Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei în Republica Estonia. Alteța Sa Regală Principele Radu a vizitat această țară în septembrie 2003 și decembrie 2006. Totodată, potrivit romaniaregala.ro, este a treia vizită externă a Familiei Regale din anul 2025, după vizita Principesei Sofia din Polonia (martie) și vizita Custodelui Coroanei și a Principelui Radu în Republica Moldova (aprilie). 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării