Ex-liderul Serbiei: Războiul Israel-Iran poate schimba întreaga lume
Războiul dintre Israel şi Iran poate schimba întreaga lume. O spune fostul preşedinte al Serbiei, Boris Tadic, aflat la Bucureşti. Ameninţările nucleare din Orientul Mijlociu, ca şi războiul din Ucraina, pot scăpa de sub control dacă Occidentul nu intervine ferm. Lipsa dialogului şi folosirea directă a armelor sunt principalele cauze, afirmă Tadic.

„Trebuie să înțelegem că situația globală actuală, situația geopolitică, este mai periculoasă ca niciodată. În special pentru că avem în mâinile noastre instrumente care pot distruge întreaga lume peste noapte", a declarat Boris Tadic, fost Preşedinte al Serbiei, transmite Știri.md cu referire la observatornews.ro.
După 2 mandate în fruntea statului sârb, Boris Tadic pare să cunoască cel mai bine linia fină dintre un război regional şi unul global. Principalul motiv, armamentul nuclear. "Iar arma nucleară poate aduce o realitate complet nouă în viețile noastre și acesta este un lucru foarte specific pentru situația geopolitică din zilele noastre".
Fostul preşedinte trage un semnal de alarmă şi în legătură cu situaţia din Ucraina. "Nu avem un dialog. Nu mai avem un dialog. Avem toate țările mari și principale care se pregătesc pentru conflict, nu pentru dialog. Iar acest lucru caracterizează situația actuală și de aceea ne aflăm într-o situație foarte dificilă, extrem de periculoasă".
Conflictul din Ucraina a intrat în cel de-al 4-lea an. Peste 1 milion de soldaţi ar fi pierdut până acum Rusia, câteva sute de mii Ucraina. Turcia încearcă acum să aducă la aceeaşi masă de negocieri delegaţiile celor 2 ţări.
„Vom arunca o privire la ce se întâmplă în această regiune, ce face România și ce poate face România pentru pace și stabilitate în regiune și în alte părți", a declarat Volkan Bozkir, fost Ministru pentru Afaceri Europene al Turciei.
Discuţiile legate de securitatea mondială au loc în Capitală, în cadrul conferinţei organizate de filiala din București a Universității SWISS UMEF Geneva, prin intermediul Fundației Centrul de Excelență SWISS - Europa Centrală și de Est.
„Conferința se încadrează în prima linie de activitate a fundației, activitate pe care am lansat-o pe 4 iunie, și se încadrează în ciclu, să spunem, în nișa de comunicare și de educație, relații internaționale și politici globale", a declarat Nicolae Badea, preşedinte Fundaţia Centrul de Excelenţă SWISS - Europa Centrală şi de Est.
Filiala din București a Universității SWISS UMEF Geneva lansează şi cursuri de master pentru relaţii internaţionale, leadership politic şi aplicaţii ale inteligenţei artificiale.