Povestea impresionantă a catedralei Notre-Dame din Paris
Catedrala Notre-Dame de Paris este catedrala arhiepiscopiei catolice din Paris. A fost evanghelizată în secolul al XIII-lea şi este una din cele mai vechi catedrale gotice din Franţa.
Edificiul este situat în Ile de la Cita, în arondismentul al IV-lea al Parisului, transmite Știri.md cu referire la Antena3.ro.
Anul 1163 a devenit data reţinută tradiţional prin montarea primei pietre de temelie a Catedralei Notre-Dame, care a avut loc în prezenţa Papei Alexandru al III-lea. Noul edificiu se înscrie ca o operă de artă în elanul noii arte gotice (arta ogivă).
Maurice de Sully, un episcop francez, a fost evacuat din Paris din anul 1160 până în 1196. După alegerea sa, acesta a propus un răspuns pastoral, teologic şi spiritual la transformarea profundă care a avut loc în dioceza sa prin reconstrucţia unei biserici-catedrale dedicate Fecioarei Maria (Notre-Dame).
Acest proiect era în centrul unui uriaş şantier urban: demolarea anticei Saint-Etienne şi construirea Catedralei Notre-Dame; amenajarea unei pieţe în faţa catedralei creată ca un spaţiu intermediar intre lumea profană şi lumea tărgului; demolarea străzii Noua Notre-Dame (lărgirea acesteia cu şase metri permitea accesul facil în catedrală pentru o populaţie numeroasă şi servea ca un cadru pentru marile procesiuni); reconstrucţia palatului episcopal şi a hotelului.
În 1182 episcopul Maurice de Sully a sfinţit altarul, dar construcţia a fost ridicată complet în anul 1250. Construcţia clădirii s-a terminat prin lucrările de pe faţada din partea de vest. La mijlocul secolului al XIII-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Deşi desenele iniţiale şi strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluţii arhitecturale specifice stilului gotic.
Intervenţiile ce au avut loc asupra catedralei în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea au constat în reamenajarea sanctuarului şi a lojei corului. Acestea au fost direcţionate de Robert de Cotte, care îndeplinea dorinţa regelui Ludovic al XIII-lea. În timpul revoluţiei franceze, catedrala a fost devastată. A fost demontată fleşa din secolul al XIII-lea, au fost distruse 28 de statui din galeria regilor şi au fost distruse toate statuile mari de la portal.
La începutul secolului al XIX-lea, în anul 1831, Victor Hugo a publicat romanul său "Notre-Dame de Paris", care a fost un succes imens. În anul 1844, sub guvernarea lui Louis-Philippe I, a fost hotărâtă restaurarea catedralei Parisului şi reconstrucţia sacristiei. Restaurarea a fost incredinţată arhitecţilor Eugène Viollet-le-Duc şi Jean-Baptiste Lassus. Moartea lui Lassus, survenită în 1857, a lăsat toată munca în mâinile ducelui Viollet.
Campania de restaurare a catedralei a început cu modificări arhitecturale generale dintre care principalele axe au fost: reconstrucţia fleşei, reconstrucţia sculpturilor, ridicarea noii sacristii, picturi murale în capela laterală şi restaurarea completă a impresionantei orgi, Marea Orgă, ce avea să devină, fără doar şi poate, cea mai cunoscută din lume.
Faţada principală se prezintă ca o masă impozantă, simplă şi armonioasă, unde forţa şi măreţia sobră sunt calmate de un joc de linii verticale şi orizontale. Prin simplitatea şi armonia ei, această faţadă a fascinat istoricii de artă moderni şi arhitecţii contemporani.
Printre elementele specifice stilului gotic relevante sunt arcadele şi ornamentele ce provoacă imaginaţia. Cu trecerea timpului, catedralele Evului Mediu s-au remarcat faţă de alte monumente culturale. În centrul acestor moşteniri impunătoare se află Catedrala Notre-Dame de Paris, căreia îi poate fi cu uşurinţă atribuit titlul de "Ambasadorul catedralelor gotice ale lumii".
Notre-Dame este considerată şi cea mai întunecată catedrală din lume din cauza luminii care se filtrează prin geamurile colorate, conferind sentimente mistice în penumbra severă.
Veche de peste 700 de ani, Catedrala Notre-Dame de Paris nu este, nici pe departe, cel mai vechi locaş sfânt din Franţa.
O bazilică a fost dedicată Sfântului Etienne în jurul anului 528 de către Childebert. O biserică romană a înlocuit bazilica şi a rămas până în 1163, când a început construcţia actualei catedrale. În acel timp, Parisul devenea o forţă, o putere politică şi comercială.
În contextul unei puternice expansiuni demografice şi al dinamismului economic, Parisul şi-a afirmat importanţa şi rolul său în regatul Franţei ca şi centru politic, centru economic şi un puternic centru de formaţie intelectuală prin propagarea internaţională a şcolii teologice.