Papa Francisc a fost înmormântat la bazilica Santa Maria Maggiore din Roma
Papa Francisc, al 266-lea pontif, a fost condus pe ultimul drum și înmormântat la bazilica Santa Maria Maggiore din Roma. La ceremonia funerară au participat în jur de 250.000 de persoane din întreaga lume, dintre care 150 de delegații oficiale.

Personalități, politicieni și mii de adepți au fost prezenți în Piața Sfântului Petru din Vatican pentru a-i aduce omagiu pontifului Francisc. Iar peste 150.000 de persoane au însoțit cortegiul funerar pe străzile Romei până la locul de odihnă, unde a fost înmormântat, scrie Vatican News, transmite Știri.md cu referire la IPN.
„Acum, dragă papă Francisc, îți cerem ca tu să te rogi pentru noi, îți cerem ca, din cer, să binecuvântezi Biserica, să binecuvântezi Roma, să binecuvântezi lumea întreagă”, a spus cardinalul Giovanni Battista Re, decanul Colegiului Cardinalilor, cel care a condus slujba religioasă.
Sfânta Liturghie de înmormântare a început cu o impresionantă procesiune. Sicriul pontifului a fost dus pe umeri din fața Altarului Mărturisirii și până pe esplanada bazilicii Sfântului Petru. Pe sicriul de lemn, lipsit de ornamente, a fost așezată în mod semnificativ cartea deschisă a Evangheliilor.
După Sfânta Liturghie a fost cântată Litania tuturor sfinților, urmată de cântarea bizantină pentru răposați, intonată în limba greacă de patriarhii, arhiepiscopii majori și mitropoliții Bisericilor orientale unite cu Roma. Apoi Cardinalul Giovanni Battista Re a rostit rugăciunea de rămas-bun, după care sicriul a fost dus în bazilica Sfântul Petru.
După un ultim salut al cardinalilor, sicriul a fost așezat în „papamobil” și lăsat la vedere, pentru a fi dus pe străzile Romei până la bazilica Sfânta Maria Maggiore din Roma. Sute de mii de persoane au aplaudat la trecerea sicriului, făcându-și semnul crucii sau ștergându-și lacrimile. Ultimii care l-au întâmpinat au fost cei săraci și nevoiași, care stăteau pe treptele bazilicii și țineau trandafiri albi.
A urmat o ceremonie simplă la mormântul pe care și l-a pregătit Papa în timpul vieții. Pe lespedea de mormânt se văd crucea de metal, reproducerea crucii sale pectorale și numele său de pontif, în limba latină, „Franciscus”.
Papa Francisc a decedat la 21 aprilie, a doua zi de Paști, la vârsta de 88 de ani. Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio, a fost ales la 13 martie 2013 și a fost al 266-lea lider al Bisericii Romano-Catolice și este primul pontif care nu a fost originar de pe continentul european, după Papa Grigore al III-lea, aproape 1.000 de ani în urmă, precum și primul papă iezuit.
În cei 12 ani în care a condus biserica catolică a efectuat 47 de călătorii apostolice, inclusiv în România, a lăsat posterității 4 enciclice: Lumen fidei, Laudato si, Fratelli tutti și Dilexit nos, 7 exhortații apostolice, precum „Evangelii gaudium” în care își prezintă programul slujirii petrine, 8 scrisori apostolice, 76 de documente „motu proprio” și 39 de constituții apostolice, printre acestea din urmă aflându-se „Praedicate evangelium” privind reforma Curiei romane.
Perioada în care a condus biserica a fost caracterizată de un puternic accent pe milă, justiție socială și protejarea creației, transformându-l într-o figură emblematică a ultimelor decenii, atât în cadrul Bisericii Romano-Catolice, cât și pe scena internațională.
Papa Francisc va rămâne în istorie și prin abordarea sa pastorală profund umană, pledând constant pentru o „biserică săracă pentru cei săraci”. A căutat să fie aproape de comunitățile marginalizate, de migranți, de deținuți, de bolnavi, alegând adesea să-i viziteze personal, dincolo de orice protocol.