main logo
384

Oleg Senţov: Ucraina nu trebuie să aibă încredere în Vladimir Putin

Ucraina nu trebuie să aibă încredere în Rusia chiar şi după schimbul de prizonieri încheiat sâmbătă şi perceput ca un semn de potenţială destindere între cele două ţări, a atenţionat marţi cineastul ucrainean Oleg Senţov, unul dintre prizonierii eliberaţi.

Oleg Senţov: Ucraina nu trebuie să aibă încredere în Vladimir Putin

"În ceea ce priveşte urările de pace ale Rusiei, lupul se poate deghiza în miel, însă dinţii săi de lup nu vor dispărea. Nu-l credeţi", a declarat pentru presă cineastul, eliberat sâmbătă alături de alţi 34 de prizonieri ucraineni, transmite Știri.md cu referire la dcnews.ro.

Relaţiile dintre Kiev şi Moscova traversează o criză fără precedent după anexarea de către Rusia, în 2014, a Peninsulei Crimeea, urmată de declanşarea unui război cu separatiştii în estul Ucrainei, care a făcut până acum circa 13.000 de morţi.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia că îi susţine militar pe separatişti pentru a ţine Ucraina în zona sa de influenţă şi a o împiedica să adere la NATO. 

Respingând aceste acuzaţii, Rusia a declarat că speră în "normalizarea" relaţiilor sale cu Kievul după alegerea în aprilie, la Preşedinţia ucraineană, a fostului actor de comedie Volodimir Zelenski.

Pentru Senţov, devenit în timpul celor cinci ani cât s-a aflat în detenţie un simbol pentru Kiev în rezistenţa sa în faţa Moscovei, "aceasta nu înseamnă că Rusia este gata să lase liberă Ucraina, să restituie Crimeea şi Donbasul", regiunea din estul separatist.

Vladimir "Putin nu va restitui Crimeea, lui îi este mai simplu să predea Kremlinul decât Crimeea", a declarat cineastul de 43 de ani în timpul primei sale conferinţe de presă de după eliberare. 

Ucraina nu-şi va putea restabili controlul asupra peninsulei decât după "schimbarea inevitabilă a regimului în Rusia", a estimat Senţov, exprimându-şi speranţa că va vedea aceasta.

Originar din Crimeea, Senţov a fost arestat de la el de acasă după ce a protestat împotriva acestei anexări. El a fost condamnat la 20 de ani de detenţie într-un lagăr de prizonieri din regiunea arctică rusă, pentru punerea la cale de "atacuri teroriste". 

Cazul lui a provocat o mobilizare internaţională la care s-au raliat numeroase personalităţi din domeniul cinematografiei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării