main logo
2453

O femeie care a dispărut acum 63 de ani a fost găsită vie și sănătoasă

O mamă a doi copii care a dispărut acum 63 de ani de acasă, a fost găsită „teafără și în viață”. Audrey Backeberg și-a părăsit soțul și cei doi copii, dintr-o căsnicie despre care se spune că era abuzivă.

O femeie care a dispărut acum 63 de ani a fost găsită vie și sănătoasăFoto: imagine simbol

Femeia, în vârstă de 82 de ani, a fost descoperită în Wisconsin, unde a trăit toată viața, a anunțat un ofițer, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Acum șase decenii, Backeberg s-a dus să-și ia salariul și a făcut autostopul până în Madison, capitala statului Wisconsin, împreună cu bona copiilor, în vârstă de 14 ani. Dispariția s-a produs la câteva zile după ce a depus o plângere penală împotriva soțului ei.

Cele două au luat un autobuz către Indianopolis, statul Indiana, moment în care adolescenta de 14 ani s-a panicat și a plecat acasă. Bona copiilor este ultima persoană care să o fi văzut pe Backeburg, care atunci avea 20 de ani.

În ciuda anilor în care anchetatorii au încercat cu disperare să îi dea de urmă, un detectiv a revizuit cazul la începutul acestui an, ceea ce l-a condus la descoperirea locației doamnei Backeberg.

Detectivul Isaac Hanson a interogat din nou mai mulți martori, însă, în cele din urmă, contul de pe platforma Ancestry.com al surorii sale a fost piesa care lipsea pentru a o găsi pe Backeberg.

Detectivul a promis să păstreze conversația lor privată, dar nu a exclus posibilitatea ca ea să fi plecat din cauza problemelor conjugale.

„Cred că pur și simplu a făcut ce a considerat și și-a trăit viața. Părea fericită. Încrezătoare în decizia ei. Fără regrete”, a spus el.

Polițiștii au decis să renunțe la anchetă după găsirea ei, concluzionând că dispariția „nu a fost rezultatul unei activități criminale sau infracțiuni”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării