main logo
1285

O femeie a locuit 3 ani cu cadavrul mamei sale în apartament

O femeie din Texas a fost arestată după ce polițiștii au descoperit rămășițele mamei sale în apartamentul de două camere, pe care aceasta îl împărțea cu fiica ei, potrivit BBC.

O femeie a locuit 3 ani cu cadavrul mamei sale în apartament

Polițiștii cred că bătrâna, în vârstă de 71 de ani, a căzut și s-a accidentat, în 2016, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Fiica ei, în vârstă de 47 de ani, nu i-ar fi acordat ajutorul necesar, așa că femeia a murit din cauza unor lovituri care, dacă sunt tratate la timp, nu amenință viața.

Scheletul bătrânei a fost descoperit într-unul dintre cele două dormitoare ale apartamentului. Fiica bătrânei și fata ei, în vârstă de 15 ani, dormeau într-un dormitor apropiat.

Nepoata femeii decedate avea sub 15 ani în momentul accidentului, astfel că mama ei a fost acuzată și de „traumatizarea unui copil”.

Adolescenta este acum în grija unor rude, iar mama ei riscă până la 20 de ani de închisoare, dar și o amendă de 10.000 de dolari.

Polițiștii spun că bătrâna era un membru respectat în comunitate, lucrând ca secretară și asistentă de predare la o școală, timp de 35 de ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării