main logo
549

O așezare care ar aparține culturii Cucuteni, descoperită în județul Iași

Descoperire arheologică deosebit de importantă într-o comună ieșeană. Nouă construcţii au fost identificate de arheologi, care cred că aparţin culturii Cucuteni.

O așezare care ar aparține culturii Cucuteni, descoperită în IașiFoto: tvr.ro

Cercetările se desfăşoară împreună cu o echipă de specialişti din Beijing, interesaţi să afle elementele comune între obiectele descoperite și ceramica din China - pictată aproape la fel ca cea din ţara noastră, transmite Știri.md cu referire la tvr.ro.

Arheologii ieşeni spun că au aflat în urmă cu doi ani de la un localnic că în preajma pădurii Buda s-ar afla un sit arheologic. 

Bărbatul găsise pe câmp, după o perioadă ploioasă, mai multe bucăţi de ceramică. De curând specialiştii Complexului Național Muzeal Moldova Iași şi cei ai Institutului de Arheologie al Academiei de Științe de la Beijing au început săpăturile. Arheologii presupun că aici a existat o aşezare care ar aparţine culturii Cucuteni.

Până în momentul de faţă s-au descoperit bucăţi din pereţii a două locuinţe, cioburi din ceramică şi trei idoli.

Specialiştii chinezi vor să identifice care sunt asemănările între ceramica pictată descoperită la Dobrovăţ şi cea din ţara lor.

Arheologii spun că săpăturile sunt anevoioase din cauza ploilor. Şi drumul până la şantier este greu accesibil. Ei speră ca în câteva săptămâni să facă descoperiri cu adevărat spectaculoase când vor ajunge la obiectele din interiorul construcțiilor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării