main logo
12706

Momentul în care un BMW oprit de poliție a fost lovit de un alt BMW

Un BMW oprit pentru un control de rutină de poliție a fost lovit violent de un alt automobil care venea din sens opus cu 190 km/h. S-a întâmplat pe 1 mai, în statul american Virginia.

Momentul în care un BMW oprit de poliție a fost lovit de un alt BMW

Imaginile video postate de Departamentul de Poliție din Fairfax, arată cum bolidul scăpat de sub control, condus de un adolescent de 17 ani, traversează spațiul verde de separare între benzi și intră în plin în mașina staționată de oamenii legii, lovind și mașina polițistului, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

Deși impactul a fost violent, ofițerul, șoferul vinovat și cei doi pasageri din mașina sa și conducătorul autoturismului staționat au scăpat cu răni ușoare.

„Părinții sau tutorii ar trebui să ia în considerare acest videoclip ca o oportunitate de a avea o conversație cu șoferii adolescenți despre modul în care comportamentul lor în trafic poate afecta viața altora. Vom continua să aplicăm legile rutiere și să educăm șoferii, în încercarea de a reduce pierderile de vieți omenești în timpul accidentelor care pot fi prevenite”, a transmis Departamentul de poliție Fairfax.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării