Momentul în care un bărbat se aruncă în motorul pornit al unui avion
Acestea sunt imaginile șocante care surprind momentul în care un bărbat de 35 de ani se aruncă în mod deliberat în motorul unui avion Volotea A319. Deși la început s-a presupus că a fost un accident, înregistrările video apărute ulterior arată clar că bărbatul s-a aruncat intenționat în elicea motorului.

Momentul, surprins de camere
Victima este Andrea Russo, un muncitor în construcții din localitatea Calcinate, provincia Bergamo, Lombardia. Incidentul tragic a avut loc pe Aeroportul Milano Bergamo, unde camerele l-au surprins alergând haotic, în timp ce angajații aeroportului încearcă, fără succes, să-l oprească înainte de a comite gestul extrem, transmite Știri.md cu referire la observatornews.ro.
Potrivit relatărilor, Russo a ajuns la aeroport fără bilet și a reușit să treacă de securitate. A deschis o ușă din zona de sosiri care ducea direct pe platforma aeroportului, de unde a ajuns în apropierea aeronavei. Conform reconstituirii făcute de poliţişti, aeronava efectua manevra numită "pushback", adică îndepărtarea de la locul de staționare.