main logo
588

Macron: Uniunea Europeană nu va încerca să se răzbune pe britanici

Negocierile post-Brexit dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană pentru semnarea unui acord de liber schimb vor începe în luna martie, dar Londra şi Bruxelles-ul şi-au exprimat deja puncte de vedere diferite într-o chestiune de principiu.

Macron: Uniunea Europeană nu va încerca să se răzbune pe britanici

Uniunea Europeană este dispusă să semneze un astfel de acord cu condiţia ca Marea Britanie să se alinieze regulilor europene. 

Premierul britanic Boris Johnson respinge însă din start această de „aliniere” în raport cu criteriile europene, transmite Știri.md cu referire la rfi.ro.

O primă observaţie: nimeni nu crede că în doar 11 luni acest acord va putea fi pus la punct, întrucît sunt în jur de 600 de domenii de activitate care se cer analizate. 

Iar francezul Michel Barnier, negociatorul desemnat de Uniunea Europeană, s-ar putea să le dea multă bătaie de cap britanicilor. 

„Suntem dispuşi să le propunem britanicilor un acord comercial foarte ambiţios, ca pilon principal al parteneriatului nostru (…) dar nu vom fi naivi” a declarat Michel Barnier, citat de Agenţia France Presse.

Într-o scrisoare adresată direct britanicilor, şi publicată sâmbătă 31 ianuarie în cotidianul Times, preşedintele Emmanuel Macron ţine să precizeze cel puţin două lucruri: el a subliniat, pe de o parte, că Uniunea Europeană nu va încerca să se „răzbune” pe britanici întrucât s-au restras din proiectul comunitar; pe de altă parte şeful statului francez le cere liderilor de la Londra să nu creeze un pol de competiţie deloială la porţile Europei. 

Acest ultim punct vine în prelungirea unor temeri exprimate de mai mulţi observatori: ei denunţă intenţiile ultra-liberalilor britanici de a crea un veritabil paradis fiscal odată cu ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, un fel de Singapore pe Tamisa care să dezechilibreze întreaga activitate financiară de pe continent.  

Seful statului francez şi-a anunţat de altfel intenţia de a se duce la Londra în luna iunie, cu intenţia evidentă de a contribui la reducerea tensiunilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat şi ea tonul începerii negocierilor cu britanicii spunându-le cam aşa: cu cât veţi fi mai apropiaţi de regulile noastre cu atât veţi avea un acces mai uşor pe piaţa unică. 

Boris Johnson însă a respins din start această condiţie. Citez dintr-o declaraţie a sa reluată tot de Agenţia France Press: „Sper că prietenii noştri europeni vor înţelege că este inutil ca un acord de liber schimb să implice şi acceptarea tuturor regulilor Uniunii Europene în materie de concurenţă, subvenţii, protecţie socială, mediu înconjurător şi altele”.   

Pentru britanici, accesul pe piaţa comunitară numărînd 440 de milioane de consumatori este esenţial. Litigiul legat de pescuit este simptomatic în acest sens. 

Pescarii britanici sunt foarte bucuroşi acum că pe viitor europenii nu vor mai avea acelaşi acces larg în zonele maritime britanice, foarte bogate în peşte. Dar europenii răspund: foarte bine, veţi pescui voi, britanicii, mai mult peşte, dar ce veţi face cu el? Tot în Europa veţi veni ca să-l vindeţi.

S-ar putea deci ca aceste negocieri în vederea semnării unui tratat de liber-schimb să dureze cu multe peste data anunţată iniţial, 31 decembrie 2020. 

S-ar putea chiar să dureze cîţiva ani. Iar în caz de total dezacord, ambele părţi vor trebui să adopte cadrul deja trasat de Organizaţia Mondială a Comerţului.

Marea Britanie însă înţelege să deschisă în acelaşi timp negocieri şi cu alte ţări, Statele Unite în primul rând, Noua Zeelandă, etc. 

Este greu de crezut că britanicii vor fi total dependenţi de piaţa europeană, ei au în codul lor genetic tentaţia de a privi spre orizonturi îndepărtate. 

Winston Churchill spunea, de altfel, cam aşa: Marea Britanie, dacă va fi vreodată pusă să aleagă între Europa şi lumea largă, va alege lumea largă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării