main logo
3109

Lovitură de stat în Bangladesh. Premierul a fugit din țară

Șefa Guvernului din Bangladesh a demisionat şi a fugit din ţară cu un elicopter militar. Mii de manifestanți au luat cu asalt luni reședința oficială a premierului Sheikh Hasina din Dhaka, după săptămâni de proteste.

Lovitură de stat în Bangladesh. Premierul a fugit din țarăImagine simbol

Demonstrațiile studențești împotriva Guvernului s-au soldat cu sute de protestatari uciși de poliție și a fost impusă o interdicție de circulație, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Hasina, în vârstă de 76 de ani, și-a dat demisia și a fugit din țară cu un elicopter militar și ar fi aterizat în orașul Agartala, din nord-estul Indiei .

Generalul șef al armatei Waker-Uz-Zaman s-a adresat țării și a spus că armata va forma un guvern interimar împreună cu reprezentanți ai partidelor politice.

Generalul Waker-Uz-Zaman a spus că protestatarii ar trebui să meargă de acum acasă și că armata va găsi o soluție la criză.

Armata a făcut apel la populație pentru oprirea violențelor

„Se va forma un guvern interimar şi prin acest guvern se vor desfăşura toate activităţile ţării", a spus Zaman într-o declaraţie oficială către presă.

Zaman a cerut încetarea violenţei şi a dat asigurări că formarea guvernului provizoriu va fi discutată acum cu preşedintele ţării, Shahabuddin Chuppu. Totodată, el a precizat că vor fi judecaţi "ucigaşii" şi cei responsabili pentru "nedreptăţile" comise împotriva studenţilor în cadrul protestelor.

"Vă rugăm să continuaţi să aveţi încredere în armată. Îmi asum întreaga responsabilitate (de a vă salva) vieţile şi proprietăţile", a adăugat Waker-Uz-Zaman.

Această declaraţie a fost făcută la câteva minute după ce publicaţia locală Prothom Alo a relatat că Hasina a părăsit ţara cu un elicopter militar la ora locală 14:30 (8:30 GMT), însoţită de sora ei mai mică, Sheikh Rehana.

Imagini arată protestatarii luând cu asalt palatul primului ministru, numit Ganabhaban, și l-vandalizându-l.

Protestatarii au făcut poze pe scaunul premierului și au furat mobilier, decoruri și chiar animale de companie.

Mii de oameni se află pe străzile capitalei fluturând steaguri și sărbătorind demisia Hasinei.

Students Against Discrimination, un grup care a condus protestele, a spus că guvernarea militară nu a fost o soluție după „revoluție”.

Ei au spus: „Am alungat fascismul și nu vom permite fascismului să prindă rădăcini în Bangladesh în viitor. Ne angajăm să dezrădăcinăm orice sisteme fasciste”.

Hasina a fost la putere 15 ani și a fost aleasă pentru un al patrulea mandat în ianuarie, vot care a fost boicotat de principalii ei adversari.

Mii de oameni au fost închiși înaintea votului, Hasina fiind acuzată că a devenit din ce în ce mai autocratică.

Protestele împotriva cotelor de locuri de muncă guvernamentale au zguduit țara de săptămâni întregi.

Cel puțin 95 de persoane, inclusiv cel puțin 14 ofițeri de poliție, au fost ucise în confruntările de duminică, potrivit știrilor locale, iar alte sute rănite.

Duminică, internetul era întrerupt în țară, dar conexiunea a revenit luni.

Guvernul l-a restricționat-o puternic pe parcursul protestelor, încercând să îi izoleze pe protestatari unii de alții.

Țara vecină, India, a emis o „alertă ridicată” de-a lungul graniței sale cu această națiune de 170 de milioane de locuitori.

Protestatarii au luat cu asalt palatul șefei Guvernului

Premierul Sheikh Hasina şi-a părăsit palatul din capitala Dacca, potrivit unei surse apropiate liderei, înainte ca mii de manifestanţi antiguvernamentali să îl ia cu asalt, potrivit imaginilor difuzate de televiziune. O sursă a declarat pentru AFP că premierul a fugit într-un "loc mai sigur". Ea a părăsit oraşul cu elicopterul, potrivit unei surse apropiate liderei în vârstă de 76 de ani. "Voia să înregistreze un discurs. Dar nu a putut să aibă ocazia de a o face", a spus această sursă apropiată de şefa guvernului.

Fiul lui Hasina, Sajeeb Wazed, ceruse forţelor de securitate să împiedice orice preluare a puterii. "Datoria dumneavoastră este să asiguraţi siguranţa poporului nostru şi a ţării noastre şi să respectaţi Constituţia", a scris el pe Facebook.

Fiica cea mare a lui Sheikh Mujibur Rahman, fondatorul Bangladeshului, ţară care şi-a câştigat independenţa faţă de Pakistan în 1971, Sheikh Hasina era la putere din 2009, după un prim mandat în perioada 1996 - 2001.

Luni, sute de mii de manifestanţi antiguvernamentali au mărşăluit pe străzile capitalei a doua zi după ce 94 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma ciocnirilor care s-au produs între protestatari şi forţele de ordine în toată ţara.

Cotidianul Business Standard estimează că aproximativ 400.000 de protestatari au manifestat luni, număr pe care AFP nu l-a putut verifica.

Cel puţin 300 de persoane au fost ucise de la începutul protestelor din iulie, conform unui bilanţ AFP bazat pe date furnizate de poliţie, oficiali şi surse spitaliceşti.

Duminică seara a intrat în vigoare interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, iar 3.500 de fabrici au fost închise într-o ţară în care industria confecţiilor a fost principalul motor al unei creşteri economice impresionante. Luni, accesul la internet a fost întrerupt.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării