Locuitorii satului Scoreni au drumuri mai bune și iluminat stradal modern
Drumuri reabilitate, iluminat stradal modern și alte proiecte vitale pentru bunăstarea cetățenilor - sunt doar câteva exemple de implicare a comunității și ale autorităților publice pentru a schimba lucrurile la Scoreni, raionul Strășeni. Grație investițiilor, localitatea a devenit de nerecunoscut în ultimii ani.

După ce autoritățile locale au câștigat Proiectul Satul European, au fost construiți mai bine de trei kilometri de drum și au fost finanțate proiecte de infrastructură în valoare totală de aproximativ cinci milioane de lei, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
„Pe strada Băcioi din satul Scoreni este un drum care actualmente este perfect, dar patru ani în urmă aici a fost o râpă. Nu vorbim chiar de unități de transport, dar și cetățenilor le era foarte complicat să se deplaseze. Nu puteau nici să intre în gospodăria lor”, a declarat Svetlana Tabacari, primar.
Un alt drum pe care au început lucrările de renovare face legătura cu raionul Strășeni. Acum, agricultorii își pot transporta mai ușor roada, indiferent de condițiile de afară.
„Un drum care a fost construit după varianta albă în 1965. S-a reușit finanțarea acestui drum din partea Guvernului Republicii Moldova, ne referim la suma de circa 25 de milioane de lei”, susține Svetlana Tabacari.
„Viața noastră s-a schimbat de tot. Înainte ne duceam în glod cu copiii și nepoții, îi luam de mână prin glod. Până ajungeam pe deal ne oboseam de tot, era glodul până la genunchi”.
„Era un drum, numai căruțele mergeau. Acum ne ducem în papuci de casă. Ne-a ajutat primăria, dar a contribuit și lumea din mahala, chiar și din sat. Care și cum, care cu 10 mii care cu 15 mii, care cu 20, care cu 5”.
Pe lângă renovarea drumurilor, în satul Scoreni a fost instalat și un sistem modern de iluminat public cu peste 100 de unități de iluminare. Localitatea a mai beneficiat și de o donație impresionantă din Partea Poloniei - o autospecială pentru pompieri.
„În cadrul acestui proiect de voluntari, pompieri, am trecut niște cursuri speciale și cei care avem permis de conducere avem dreptul să ne deplasăm în localitate sau în cazuri excepționale să ne deplasăm împreună cu echipa de voluntari”, a mai spus Svetlana Tabacari.
Programul Național „Satul European” este o inițiativă a Guvernului Republicii Moldova ce urmărește modernizarea localităților rurale prin investiții în infrastructură, servicii publice și energie verde. În 2024, peste 600 de proiecte au fost selectate pentru finanțare, cu un buget total de aproximativ 2,8 miliarde de lei.