În ciuda revoltelor împotriva Bruxelles-ului, țările post-comuniste prețuiesc Europa și își relativizează dramele:

”Trebuie să le ascultăm, deoarece, dacă ei sunt la fel de europeni ca noi, atunci experiența lor în Europa este diferită. Ei au aderat la Uniunea Europeană abia la începutul acestui secol, după ce au petrecut cea mai mare parte a secolului XX înrobiți. Povestea lor nu este la fel ca a noastră. Și, în mod necesar, nici percepția lor.

Viktor Orban, primul ministru al Ungariei, o țară cu mai puțin de zece milioane de locuitori, pare să vorbească pentru toată Europa Centrală post-comunistă. Nu este cazul. Europa Centrală în 2019 este ca Europa de Vest: diversă, contradictorie, sfâșiată între curentele naționalist- populiste și democrația susținătoare a unei lumi deschise, transmite Știri.md cu referire la Zf.ro.

Și toate aceste aspecte atât de diverse se întâlnesc într-un mesaj: ei țin la Europa. Pentru că au trecut prin iad înainte de a i se alătura.

Oamenii din est știu că Europa nu este un fluviu lung și calm: nu a fost niciodată, cu atât mai puțin pentru ei. La cincisprezece ani de la aderarea majorității, istoricul lor nu se limitează doar la fondurile structurale care au transformat orașe precum Lublin în Polonia.

UE a golit țările de tineri, care lucrează în mod liber în Occident.

Acești imigranți, subliniază economistul Federico Fubini, în Project Syndicate, sunt în cea mai mare parte tineri ai căror țări de origine le-au finanțat educația și formarea profesională.

Iar absența acestei categorii de populație, mai deschisă și mai liberală, a avut ca efect, în țările de origine, creșterea populismului.

În Occident, se crede că Europa se descompune. Dar, în est, iată-l pe Orban rival cu Salvini, așa cum Merkel concurează cu Macron. Ei bine, putem spune că acum, toată lumea joacă pe același teren. Și, chiar dacă are problemele lui, acesta rămâne cel mai bun loc de joc democratic din lume”.

Le Figaro vorbește, în schimb, despre reformarea Spațiului Schengen și răspunsul la criza migrației:

”Subiectul este de natură să ducă la implozie spațiul comunitar al liberei circulații a mărfurilor și a persoanelor, conceput într-un moment în care nu se anticipa imigrația ilegală în masă.

Aceasta este acum o realitate. Și - fără a-i ofensa pe cei mai optimiști, care cred că furtuna a trecut în 2015 – ce e mai rău de-abia stă să vină.

Până în 2050, populația africană se va dubla. Acest episod, fără precedent în istorie, va provoca un exod care va amenința și mai mult coeziunea societăților europene, deja tensionate.

Spiritele nobile pot invoca dreptul sacrosanct al azilului, în timp ce majoritatea covârșitoare pleacă din motive economice.

Este, prin urmare, urgent să lăsăm cuvintele mari și să nu exagerăm o presupusă datorie a umanității.

Acordurile Schengen, în măsura în care există, sunt depășite. Politica privind cotele de distribuție nu va fi niciodată răspunsul.

Interesele naționale prevalează întotdeauna asupra solidarității comunității: dacă Germania vrea să-și rezolve deficitul demografic prin imigrație, țările din Europa Centrală vor, mai presus de toate, să își păstreze identitatea culturală.

Provocarea este imensă. Viitorul Europei se joacă, într-o mare măsură, pe problema migrației.

Deja, neglijarea consecințelor a crescut neîncrederea dintre popoare și liderii lor și Uniunea Europeană se află acum cu spatele la zid”.

Theresa May încearcă să obține în ultimă instanță un acord pentru Brexit, invocând și varianta unui nou referendum. Dar comentatorii rămân pesimiști.

Theresa May face concesii, titrează Politico. Dar, chiar și așa, Partidul Laburist nu a demonstrat până acum nicio voință de a sprijini Acordul de retragere. Iar deputații conservatori care au susținut-o după ultima ei înfrângere, pe 29 martie, au reacționat cu nervozitate. Toate indică faptul că May poate pierde votul parlamentar cu o marjă încă și mai mare.

Bloomberg întrevede, la rându-i, adevărate focuri de artificii.

May intenționează să supună la vot noul plan Brexit la începutul lunii iunie. Dar accentul politic s-a îndreptat deja spre cursa pentru succesiunea la șefia Partidului Conservator. Asta înseamnă că orice nouă propunere va fi greu de vândut.

Miniștrii pro-Brexit din Cabinet, care fac deja cărțile pentru viitoarea conducere, ar putea mai degrabă să demisioneze decât să accepte o înțelegere despre care știu că va fi rău primită de baza lor electorală.

Wall Street Journal vorbește despre colapsul conservatorilor britanici. Alegătorii par a fi gata să-i zdrobească pe conservatori din cauza eșecului Brexitului. Joi, la alegerile pentru Parlamentul European, care nici n-ar fi trebuit să existe, cel mai mare pierzător ar putea fi Partidul Conservator. Și da, este posibil: cea mai consecventă evoluție politică din Europa în ultimilor doi ani este tocmai prăbușirea conservatorilor ca partid de guvernământ.

Iar Huffington Post vede un fel de Brexit de tip Frankenstein. Asemenea planurilor pentru Brexit, și a acestui Parlament zombie, premierul nu mai are ani, nici luni, nu este nici viu, nici mort.

Și, prin această ultimă încercare de compromis, nu face decât ca acest monstru de tip Frankenstein să pară și mai nepotrivit parlamentarilor de toate culorile.