La o grădiniță din Rusia copiii sunt învățați să folosească mitraliere și grenade
Copiii de la o grădiniță din Moscova primesc lecții de război. Micuții de patru și cinci ani învață cum să folosească mitraliere și grenade.
Imagini video șocante arată cum un ofițer în echipament de luptă le arată copiilor de la grădiniță cum se folosește o mitralieră Kalashnikov și un lansator de grenade antitanc, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.
„Profesorul” este Pavel Firsov, care face parte dintr-o mișcare militaristă pro-Kremlin numită „Combat Brotherhood”.
Copiii de la Grădinița nr. 31 din Korolev, aflată lângă Moscova, au fost învățați despre „calitățile care disting un adevărat apărător al Patriei”.
Tatăl unui copil de la grădinița respectivă și-a exprimat indignarea.
„Nu am fost avertizați. Am avut noroc că fiul nostru nu era la grădiniță în această zi”, a declarat el.
Firsov este un „veteran al operațiunilor militare” și dă în mod regulat lecții militare copiilor mai mari.
Cursurile au loc pe măsură ce zeci de mii de soldați ruși mor în încercarea lui Putin de a cuceri Ucraina.