main logo
330

Joi are loc la Londra o reuniune oficială cu privire la avionul doborât

Reprezentanţi ai ţărilor ai căror cetăţeni au murit în urma prăbuşirii avionului ucrainean în Iran se vor întâlni joi la Londra, la iniţiativa Canadei, a anunţat luni ministrul canadian al Afacerilor Externe, François-Philippe Champagne pe Twitter.

Joi are loc la Londra o reuniune oficială cu privire la avionul doborât

Grupul de lucru, creat de Canada în urma doborârii aeronavei reuneşte oficiali din Canada, Regatul Unit, Ucraina, Suedia şi Afganistan, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.ro.

Reprezentanţii acestor ţări au discutat deja la telefon, în special despre posibile compensaţii financiare pentru familiile celor 176 de persoane care au murit în urma prăbuşirii avionului.

„Am convocat prima întâlnire faţă în faţă a grupului internaţional de coordonare şi intervenţie, joi, la Canada House de la Londra”, a declarat ministrul canadian de Externe.

Miniştrii de Externe din cele cinci ţări care alcătuiesc acest grup vor încerca să continue să pună presiune asupra Iranului pentru a obţine acces la anchetă şi pentru a putea organiza repatrierea rămăşiţelor. De asemenea, grupul solicită Teheranului o anchetă transparentă în acest caz.

Regimul de la Teheran a recunoscut sâmbătă că o unitate antiaeriană a Gardienilor Revoluţiei a doborât din greşeală avionul companiei Ukrainian Airlines, incident soldat cu moartea celor 176 de persoane aflate la bord. 

Avionul a fost doborât în contextul în care Iranul se temea de represalii după ce atacase baze militare din Irak ca ripostă la asasinarea de către SUA a comandantului militar iranian Qassem Soleimani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării