main logo
229

Incendii în Franţa: Pompierii europeni rămân mobilizaţi în sud-vest

Peste 360 de pompieri europeni, dintre cei 650 recrutaţi, erau în continuare mobilizaţi marţi pentru a neutraliza numeroasele focare care ardeau în perimetrul vastului incendiu survenit în sud-vestul Franţei, unde 7.400 de hectare de pădure de pin au fost distrusă începând cu iulie.

Incendii în Franţa: Pompierii europeni rămân mobilizaţi în sud-vestFoto: Agerpres.ro

Cei 146 de ''strazacy'' polonezi, asistaţi de 21 de vehicule, 141 de ''Feuerwehrleute'' germani şi austrieci şi 77 de pompieri români au fost desfăşuraţi săptămâna trecută în această zonă de pe coasta atlantică, în cadrul mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene, creat în 2001, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.

Un sprijin apreciat în contextul în care focul ''continuă să ardă în subsol, într-un sol turbos'', potrivit locotenent-colonelului pompierilor din Gironde (departament din sud-vest), Laurent Pham, intervievat de AFP.

''Misiunea noastră este acum să stingem punctele fierbinţi, să continuăm munca de la lizieră şi să securizăm pistele pentru a evita o nouă reluare a focului, care a fost limitat, dar nu este încă ţinut sub control'', a continuat el. Iar miza este majoră având în vedere o nouă creştere a temperaturilor preconizată pentru săptămâna viitoare, potrivit locotenent-colonelului Pham.

În plus, 21 de pompieri polinezieni sunt aşteptaţi la faţa locului, în timpul serii, cărora li se vor alătura pompieri din Réunion şi Mayottem, două teritorii franceze situate în Oceanul Indian.

Potrivit parchetului din Bordeaux, în cazul acestui incendiu izbucnit pe 9 august, la o lună după două incendii gigantice în aceeaşi zonă, ''niciun element nu permite să bănuim o origine criminală''.

Săptămâna trecută, ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, a sus că bănuieşte o acţiune de incendiere în cazul acestui nou incendiu, după ce opt focuri, la câteva sute de metri distanţă, au izbucnit într-o oră.

Ipoteza criminală este în schimb privilegiată în ceea ce priveşte primele focare izbucnite în acest sector la jumătatea lui iulie. A fost deschisă o anchetă judiciară pentru ''distrugere prin incendiere''. 

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării