main logo
649

În Moldova, prețurile produselor agricole au crescut în medie cu 30,5%

În Republica Moldova, preţurile producătorului la produsele agricole în ianuarie-martie 2025 față de perioada respectivă a anului 2024 au crescut în medie cu 30,5%.

În Moldova, prețurile produselor agricole au crescut în medie cu 30,5%Foto: noi.md

Despre acest lucru a comunicat Biroul Național de Statistică, menționând că, în același timp, prețurile la produsele vegetale au crescut în medie cu 44,1%, în timp ce prețurile la produsele animale au scăzut în medie cu 1,8%, transmite Știri.md cu referire la noi.md.

Potrivit BNS, preţurile producătorului la produsele vegetale în ianuarie-martie 2025 față de perioada respectivă a anului precedent s-au majorat semnificativ la: floarea soarelui – cu 57,1%, fructe sămânțoase – cu 40,4%, culturi cerealiere și leguminoase boabe – cu 38,1% (în special porumb pentru boabe – cu 39,6%), rapița – cu 34,3%. În același timp, s–au micșorat preţurile producătorului la: struguri – cu 42,0%, soia – cu 10,7%.

La produsele animaliere a fost marcată micșorarea prețurilor de vânzare la animale în greutate vie – cu 2,7%, lapte de vacă – cu 1,6%. Preţurile producătorului la ouă alimentare au crescut cu 7,3%.

Datele BNS sunt prezentate, fără a lua în considerare regiunea transnistreană, pentru întreprinderile agricole, gospodăriile țărănești (private), care dețin terenuri agricole cu o suprafață de 50 ha și mai mult sau animale de fermă, și reflectă dinamica prețurilor medii, condiționată de structura reală de realizare a produselor agricole produse de acestea.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării