Frigider natural: Cum păstrau oamenii gheața în deșert acum mii de ani

Concret, în inima deșertului persan, cercetătorii au identificat o tehnologie remarcabilă utilizată în Antichitate pentru a produce și conserva gheață în condiții climatice extreme, transmite Știri.md cu referire la playtech.ro.

Yakhchāl, tehnologia de dinaintea tehnologiei pe care o cunoaștem astăzi

Denumită Yakhchāl, „groapă de gheață” în persană, această inovație datează din jurul anului 400 î.e.n. și este considerată una dintre cele mai vechi forme de refrigerare artificială cunoscute, scrie publicația Atlas Obscura.

Structurile Yakhchāl se remarcă prin forma lor conică și domul impunător construit deasupra unui spațiu subteran generos, destinat depozitării gheții.

Amplasate strategic în mai multe regiuni din actualul Iran, aceste construcții foloseau metode pasive de răcire care se bazau pe proprietățile fizice ale materialelor locale și pe condițiile naturale ale mediului deșertic.

Procesul de obținere a gheții începea în timpul nopților de iarnă, când apa era direcționată în bazine puțin adânci, alimentate de canale din apropiere.

Bazinele cu pricina erau protejate de ziduri înalte care le fereau de razele solare și favorizau înghețul pe timpul nopții.

Cum funcționa „device” din trecut, de fapt?

Gheața formată era recoltată și transportată în interiorul Yakhchāl-ului, unde era depozitată pentru a fi utilizată pe tot parcursul anului, inclusiv în lunile toride de vară.

Materialele folosite pentru construirea acestor structuri erau locale și variate: lut, argilă, albuș de ou, păr de capră, suc de lămâie și un mortar rezistent la apă numit sarooj. Această compoziție asigura o izolare termică eficientă și rezistență în timp.

Designul „frigiderului” permitea aerului rece să pătrundă prin orificii aflate la baza construcției, în timp ce aerul cald era evacuat prin deschideri aflate în partea superioară a domului.

Pe lângă rolul esențial în conservarea alimentelor și băuturilor, Yakhchāl-urile puteau contribui și la răcirea unor spații de locuit, demonstrând o înțelegere profundă a fizicii și a arhitecturii adaptate mediului ostil.

Astăzi, 129 de astfel de structuri au fost identificate pe teritoriul Iranului, fiind considerate dovezi ale ingeniozității inginerilor persani din Antichitate. Ele oferă nu doar o lecție despre durabilitate și adaptare la mediu, ci și un exemplu valoros de soluții ecologice într-o eră a resurselor limitate.