Fericirea e în gesturi mărunte. Câtă bunătate încape într-un taxi

Binele poate însemna să faci cumpărăturile pentru cei bătrâni atunci când străzile sunt acoperite de nămeți, să-ți ajuți vecinul să-și reconstruiască acoperișul distrus de incendiu sau să urci cu mașina pe munți când alții au nevoie de ajutor, scrie record.ro.

Pentru că astfel de povești merită să fie cunoscute, Recorder derulează campania "Redescoperă binele", un proiect susținut de Timișoreana în care vă arătăm cât de importante sunt gesturile mici făcute din toată inima.

Pe Alex Bobeș, un IT-ist de 28 de ani, l-am cunoscut într-una din acele zile în care se trezește la șase dimineața ca să traverseze Bucureștiul în lung și-n lat. Iese tiptil din casă, să nu-l trezească pe David, băiețelul său de un an, apoi urcă în mașina lui de culoarea cernelii diluate și pleacă la drum să ajute oameni. Asta este pe scurt Taxi Gratis. Unii donează bani, alții donează sânge, alții donează păr din care se fac peruci pentru bolnavii aflați la chimioterapie. Taxi Gratis este despre donații calculate în timp, benzină și mai ales compasiune.

În acea dimineață, l-am găsit pe Alex în fața unor locuințe sociale din care urma să coboare, purtată pe brațe de fiul ei, o femeie grav bolnavă. Pentru ea venise, pentru o femeie foarte slăbită, care nu mai putea face nici măcar un pas pe picioarele ei. Pe Alex îl sunase cu câteva zile înainte o rudă a femeii bolnave și-i dăduse adresa. Ca la taxi.

Văzut de departe, lui Alex îi puteai pune în cârcă ușor – greșind omenește – destinul unui om fără prea multe probleme. Un tânăr al vremurilor noastre. Când m-am apropiat, mi-am dat seama că, de fapt, nici costumul în culoarea senină pe care-l purta, nici tatuajul de pe mâna dreaptă care ieșea din mâneca sacoului și nici părul prins în coada care poate odată a fost o creastă punk nu mai puteau păstra aparența de mai devreme.

Primul lucru pe care mi l-a spus, încercând parcă să-și justifice lacrimile din ochi a fost: "Doamna e fiica (n.r. – arată spre femeia cu care vorbea). Îi spuneam că prin ce trece ea am trecut și eu cu mama mea. O înțeleg foarte bine."

Aprilie 2012. Alex Bobeș avea nevoie de o mașină care să îl ajute să o ducă pe mama lui grav bolnavă la spital. Ea nu se mai putea deplasa, taxiurile îl refuzau, iar el era neputincios în fața suferinței ei. „Eram și într-o perioadă în care nu stăteam bine cu banii, dar n-am avut ce să fac, a trebuit să chem și să plătesc o ambulanță. Și o ambulanță e scumpă. Costă combustibilul, personalul, timpul pierdut. Îi înțeleg”. Am petrecut cu Alex câteva ore și am observat cum în orice îi era potrivnic sau se spărgea în jurul lui, reușea să găsească un ciob în care să-și reflecte puterea lui de empatie.

Momentul în care s-a lovit de o nevoie aparent fără soluție l-a făcut să înțeleagă că, de fapt, nu e singur. Știa că mai sunt zeci, sute de oameni bolnavi, respinși zilnic și care nu pot ajunge la spital sau acasă. Împreună cu un prieten, s-au gândit că nu aduce nimic bun doar să stea și să se uite la cei care nu pot, așa că și-au transformat mașinile și tot timpul liber în proiectul Taxi Gratis. Alex avea atunci 22 de ani, iar la vârsta la care alți tineri se gândeau la job-uri bine plătite sau la idei de afaceri, el s-a gândit la oameni.

Aprilie 2013. Cei doi prieteni, cu mașinile personale, cu combustibil plătit din banii lor, au început să ajute oamenii să ajungă acolo unde au nevoie. Au făcut un site, o pagina de Facebook și așa au început și alții să afle de ideea lor altruistă. În schimb, puțini au fost cei care s-au oferit să și facă ceva. Totul pare ireal: cum să consumi atâtea resurse – bani, timp, emoții – și totul să fie gratis? I se întâmplă des ca oamenii aflați în suferință să insiste să-i dea bani.

"Au fost cazuri când nici nu le-a venit să creadă că există ceva de genul ăsta, pentru că la noi există concepția asta că nimic nu e gratis. Mai ales când vine vorba de taxi. Totul se plătește, într-un mod sau altul. Nu, Taxi gratis chiar e gratis", ne asigură Alex.

Nu aveau mașini adaptate pentru persoanele cu dizabilități, dar nici nu transformau asta într-o scuză. Întrebau rudele bolnavilor dacă au cărucior pliabil și, dacă li se răspundea cu "Da", porneau. La început, Alex lucra în ture de noapte într-o companie de IT, iar ziua îi ajuta pe oameni cu transportul gratuit. Între timp, a rămas singur în acest proiect, dar, în ultimii cinci ani, a continuat să fie taximetristul cauzelor bune.

L-am întrebat de ce face asta gratis, iar el a răspuns fără cuvinte mari: "Păi, oamenii ăștia au nevoie de ajutor. Trebuie să le fiu alături”. Ceea ce, la prima vedere pare un chin pentru orice om de 28 de ani, pentru Alex este un motiv de a rămâne în țară. „M-am gândit că dacă plec și eu, oamenii din București vor rămâne din nou fără nicio soluție. Vor rămâne singuri".

Aprilie 2018. Femeia bolnavă pe care Alex o s-o ducă la spital a fost adusă pe brațe de fiul ei. Alex a sărit din povestea pe care mi-o spunea mie și a deschis portiera din spate a mașinii. I-am făcut semn că ne vedem la spital și am pornit. După mai mult de o oră de condus prin București, mai aveam jumătate de minut și urma să ajungem în fața spitalului, când Alex m-a sunat. Cu un ton cald și fără vreo urmă, oricât de mică, de enervare sau agitație, mi-a spus că fiica femeii încurcase numele spitalului, trebuia să ajungem în altă parte. Spitalul Sfântul Luca era, de fapt, Spitalul Sfântul Ioan.

Am pornit de la un sfânt la celălalt prin furnicarul de mașini, una mai grăbită ca alta. "Știi cum e, mă gândesc că ce fac eu, când îmi pierd o oră în trafic sau când se schimbă un traseu, e nimic pe lângă cum e situația prin care trec oamenii ăștia, care sunt în scaune cu rotile sau au boli incurabile", mi-a explicat Alex, la final.