main logo
3549

Experții au descoperit care e misterul pisicilor ca animale de companie

Pisicile sunt astăzi printre cele mai iubite animale de companie, dar începuturile legăturii dintre oameni și feline sunt mai puțin clare decât am putea crede. Deși existența pisicilor mumificate și reprezentările lor în mitologia egipteană sunt bine cunoscute, o întrebare a rămas multă vreme fără un răspuns precis: cum au ajuns aceste animale să fie domesticite și acceptate în casele oamenilor?

Experții au descoperit care e misterul pisicilor ca animale de companieFoto: playtech.ro

Două studii recente aduc o nouă perspectivă asupra acestui mister, indicând că domestirea pisicilor nu a început în Cipru, așa cum se credea, ci chiar în inima Egiptului Antic, în contextul cultului zeiței Bastet, transmite Știri.md cu referire la playtech.ro.

Descoperirile arheologice anterioare din Cipru, precum mormântul vechi de 9.500 de ani în care au fost găsite alături un om și o pisică, au condus la ipoteza că felinele au început să fie domesticite în bazinul mediteranean, urmând primii agricultori. Noile studii genetice infirmă însă această teorie, arătând că pisica din acel mormânt era, de fapt, o specie de pisică sălbatică europeană, fără legătură cu domesticirea. În schimb, cercetătorii susțin că domesticirea adevărată a pisicilor a avut loc acum aproximativ 3.000 de ani, în Egipt, unde animalele erau sacrificate în masă ca ofrande religioase.

Cultul zeiței Bastet și transformarea pisicii în simbol sacru

Zeița Bastet, cunoscută în mitologia egipteană ca protectoarea casei, a fertilității și a sănătății, a fost inițial reprezentată cu cap de leoaică. În jurul primului mileniu î.Hr., ea a început să fie înfățișată cu cap de pisică, o schimbare ce a coincis cu creșterea numărului de sacrificii ritualice de pisici. Milioane de animale, multe dintre ele crescute special pentru acest scop, au fost mumificate și oferite zeiței ca semn de devotament. Aceste ritualuri aveau loc în temple aflate în apropierea unor zone agricole vaste, populate de rozătoare – un mediu ideal pentru proliferarea pisicilor sălbatice, atrase de sursele de hrană.

Această coabitare între oameni și pisici în zonele agricole, combinată cu simbolismul religios tot mai puternic al acestor animale, a creat un context unic pentru domesticire. Felinele nu doar că își găseau un rost practic, vânând rozătoarele, ci căpătau și un statut sacru. În timp, această combinație a dus la integrarea pisicilor în viața de zi cu zi a egiptenilor, care le-au primit în case și le-au transformat în animale de companie adorate. De aici, cultul pisicii s-a răspândit treptat, influențând alte civilizații și contribuind la globalizarea speciei ca animal domestic.

Cercetătorii consideră că exemplul pisicii nu este singular. Alte specii, precum căprioarele și găinile, au fost și ele răspândite de culturi religioase antice, în legătură cu zeități precum Artemis sau Mithras. Astfel, domesticirea pisicii în Egiptul Antic nu a fost un proces pur utilitar, ci unul complex, în care religia, mediul agricol și structura socială au jucat roluri esențiale. Studiile recente sugerează că ar putea fi necesare cercetări suplimentare pentru a identifica cu exactitate regiunile de origine ale pisicii domestice moderne, dar traseul începe, fără îndoială, în templele sacre ale Egiptului.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării