De ce percepem durerea diferit: Ce spune știința despre suferință și rezistență

În 1970, jucătorul de rugby John Sattler a jucat 77 de minute dintr-o finală cu maxilarul fracturat în trei locuri. A devenit un simbol al curajului, dar și un exemplu viu pentru cercetătorii care studiază modul în care percepem durerea, transmite Știri.md cu referire la playtech.ro.

Durerea nu e doar fizică: de ce tolerăm sau amplificăm suferința

Fie că este vorba despre un sportiv, un soldat sau o femeie care continuă să lucreze în timp ce abdomenul i se umple de sânge, întrebarea e aceeași: cum de unii oameni par să nu simtă durerea pe care „ar trebui” să o simtă?

Potrivit profesorului Lorimer Moseley, expert în neuroștiințe clinice la Universitatea din Australia de Sud, durerea este, în esență, un sistem de protecție evolutiv.

Nu este un semnal automat de leziune, ci o reacție construită în creier, influențată de context, emoții, experiențe anterioare și chiar cultură.

Un om care are un ciocan înfipt în gât poate merge relaxat la urgențe, dar să țipe de durere după ce se lovește ușor la genunchi. De ce? Pentru că sistemul său de alarmă, creierul, decide când și unde durerea este utilă.

Prof. Michael Nicholas, specialist în durere la Universitatea din Sydney, adaugă că mitul legăturii directe între gravitatea leziunii și intensitatea durerii este adânc înrădăcinat, dar fals.

Durerea este mereu subiectivă și implică atât corpul, cât și mintea. De aceea, oameni cu leziuni similare pot resimți durerea în moduri total diferite.

De la gene la context: ce ne face să simțim sau să ignorăm durerea

Factorii care influențează percepția durerii sunt numeroși. Genetica joacă un rol, de exemplu, persoanele cu păr roșcat au o sensibilitate diferită la durerea termică. Dar la fel de importante sunt experiențele anterioare, starea emoțională, nivelul de stres și normele sociale.

Un sportiv profesionist, obișnuit cu durerea, poate suporta mai ușor o leziune, mai ales dacă miza este mare, cum era pentru Sattler în finala campionatului.

Creierul, în astfel de cazuri, eliberează endorfine și opioide endogene care blochează durerea. De asemenea, un obiectiv clar, cum ar fi câștigarea unui meci sau salvarea propriei vieți, poate distrage atenția și reduce percepția durerii.

Dr. Melissa Day, de la Universitatea din Queensland, subliniază că modul în care evaluăm pericolul are un impact direct asupra durerii. Dacă credem că disconfortul este temporar și lipsit de gravitate (cum a crezut o pacientă cu un chist ovarian spart), putem funcționa aparent normal ore întregi, în ciuda unei hemoragii interne.

În plus, cultura și educația influențează reacțiile la durere: bărbații, de exemplu, sunt adesea învățați să o ignore, iar fetele să o exprime. Aceste modele învățate din copilărie pot persista toată viața.