main logo
8319

De ce crapă călcâiele? Cauze, remedii și metode de prevenire

Află de ce crapă călcâiele și care sunt cele mai eficiente metode de tratament, conform specialiștilor. Crăpăturile de pe călcâie apar atunci când pielea se usucă excesiv și devine îngroșată.

De ce crapă călcâiele? Cauze, remedii și metode de prevenireImagine simbol

Atunci când exercităm presiune asupra tălpilor în timpul mersului sau prin statul prelungit în picioare, pielea lipsită de elasticitate începe să se fisureze. În cazurile severe, crăpăturile devin dureroase sau sângerează, transmite Știri.md cu referire la realitatea.net.

Opt motive pentru care crapă pielea de pe călcâie

Mai mulți factori pot crește riscul ca pielea de pe călcâie să se usuce excesiv și să se îngroașe

Pielea tinde să fie cea mai uscată iarna, când umiditatea este redusă, iar temperaturile de afară sunt scăzute. De asemenea, încălzirea locuințelor pe timpul iernii poate afecta pielea. Șemineele, sobele pe lemne, sistemele de încălzire centrală și radiatoarele reduc umiditatea din interior, ceea ce usucă pielea.

Încălțămintea necorespunzătoare

Pantofii prea strâmți sau care nu oferă o susținere corectă pot să provoace o frecare constantă care irită pielea și o poate face mai uscată. De asemenea, sandalele deschise cresc presiunea aplicată pe călcâie, ceea ce poate duce la îngroșarea pielii și formarea crăpăturilor. Purtarea unor pantofi cu susținere corectă și cu șosete poate ajuta la prevenirea acestei probleme.

Excesul ponderal

Greutatea suplimentară pune mai multă presiune pe călcâie în timpul mersului sau statului în picioare, ceea ce poate duce la îngroșarea pielii de pe călcâie. Totodată, persoanele cu exces ponderal sunt mai predispuse la boli care afectează circulația sângelui și sănătatea pielii, cum ar fi diabetul. Pierderea în greutate poate să reducă presiunea asupra călcâielor și să prevină crăparea lor.

Statul îndelungat în picioare

Atunci când stăm mult timp în picioare, greutatea corpului este distribuită aproape în totalitate pe picioare, iar călcâiele suportă o presiune constantă. Această presiune poate determina pielea să se îngroașe, ceea ce explică de ce crapă călcâiele.

Dușurile fierbinți

Dușurile și băile cu apă fierbinte usucă excesiv pielea, inclusiv pe călcâie. Apa fierbinte elimină stratul protector de uleiuri naturale de pe piele și o lasă mai expusă la deshidratare sau fisuri. Pentru a preveni crăparea călcâielor, folosește apă călduță sau limitează durata dușurilor la maximum 10-15 minute. Aplică o cremă hidratantă în următoarele 10 minute după ce ieși din baie.

Săpunurile agresive cu pielea

Produsele de curățare a pielii care conțin surfactanți puternici, parfumuri, parabeni sau alcool elimină uleiurile naturale ale pielii și o deshidratează. Prin afectarea barierei naturale ale țesutului cutanat, acestea predispun la uscăciune, crăpături și inflamații.

Unele afecțiuni ale pielii

Anumite afecțiuni cutanate precum eczema și psoriazisul contribuie la apariția călcâielor crăpate prin efectele pe care le au asupra pielii. Eczema provoacă uscăciune severă, mâncărime și inflamație care afectează bariera cutanată și duce la pierderea umidității din piele. În psoriazis, celulele cutanate se regenerează într-un ritm accelerat, iar acest lucru duce la îngroșarea excesivă a pielii pe anumite zone, inclusiv pe călcâie.

Menopauza 

După instalarea menopauzei, unele femei pot dezvolta o afecțiune numită keratodermie dobândită, care se manifestă prin îngroșarea anormală a pielii de pe palme și călcâie. Ea poate provoca mâncărime și crăpături dureroase în piele. În astfel de cazuri, se pot recomanda unguente cu estrogen topic pentru a ajuta la vindecarea pielii afectate, conform sursei precizate.

Remedii eficiente pentru călcâie crăpate

În majoritatea cazurilor, călcâiele crăpate pot fi tratate acasă, printr-o hidratare intensă a picioarelor. Cremele hidratante creează un strat protector pe piele și previn pierderea apei și uscarea acesteia. Dacă ai călcâiele crăpate, urmează acești pași de îngrjire, scrie sursa precizată: 

  • Înmoaie picioarele în apă simplă sau cu săpun timp de aproximativ 20 de minute;
  • Îndepărtează ușor pielea îngroșată și tare de pe călcâie cu o piatră ponce, o pilă pentru călcâie sau o lufă;
  • Usucă bine picioarele;
  • Aplică o cremă intens hidratantă pe pielea uscată.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării