Conflictul israeliano-palestinian. Cronologia evenimentelor
Conflictul armat israeliano-palestinian, declanșat sâmbătă, este o continuare a disensiunilor care au început la mijlocul secolului XX și a căror escaladare s-a soldat cu o serie de războaie regionale și atentate teroriste.

Acțiunile violente s-au intensificat odată cu formarea statului Israel în 1948, fiind de natură politică, teritorială, religioasă și ideologică. Conflictul dintre Israel și Palestina a provocat pe parcursul anilor, decesul a zeci de mii de oameni din ambele părți, transmite Știri.md cu referire la radiomoldova.md.
Războiul israeliano-palestinian își are originea încă de la jumătatea secolului XX, când, după sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, marile puteri ale vremii au decis să înființeze statul Israel, în Palestina, atribuit teritoriului actual al Israelului, Gazei și Cisiordaniei, scrie revista Intelligence într-o analiză. Între anii 1920 și 1940, numărul evreilor din acea zonă a crescut, mulți dintre ei fugind de persecuțiile din Europa.
În 1947, Organizația Națiunilor Unite a votat ca Palestina să fie împărțită în două state, evreu și arab, Ierusalimul devenind un oraș internațional. Iar după retragerea Marii Britanii din regiune, Israelul și-a declarat independența în 1948. Liga Arabă formată din Egipt, Siria, Irak, Iordania, Liban și alte țări arabe au respins planul ONU de împărțire a Palestinei și au invadat noul stat evreu. Iordania a ocupat teritoriul care a devenit cunoscut sub numele de Cisiordania, iar Egiptul a ocupat Gaza. Ierusalimul a fost împărțit între forțele israeliene la vest și forțele iordaniene la est.
Astfel, războiul a durat până în 1949, când au fost semnate armistiții separate între Israel și fiecare stat arab. Israelul a reușit să-și apere existența și să-și extindă teritoriul cu 50 la sută față de ceea ce prevedea planul Națiunilor Unite. De atunci, însă, au avut loc mai multe războaie și tensiuni militare între Israel și statele arabe sau grupările palestiniene, provocând în total moartea a peste 110.000 de oameni de ambele părți.
În prezent cel mai intensificat conflict armat este cel dintre Israel și Hamas, organizație considerată de comunitatea internațională drept teroristă pentru controlul asupra Fâșiei Gaza. Acesta datează din 2006, și a reprezentat o serie de confruntări armate între Israel și grupurile militante palestiniene Hamas și Jihadul Islamic.
Știri.md amintește că armata israeliană a declarat stare de război în urma atacurilor masive de sâmbătă asupra Israelului din Fâşia Gaza palestiniană.
Cel puţin 500 de persoane au fost ucise în Israel în atacul surpriză major al grupării militante palestiniene Hamas din Fâşia Gaza, au declarat duminică surse medicale, iar alte 2.048 au fost rănite, conform Ministerului israelian al Sănătăţii, informează DPA.
Ulterior, armata israeliană a anunţat că evacuează aşezări israeliene din zona de frontieră cu Gaza, pe fondul războiului cu organizaţia extremistă palestiniană Hamas.
Citește și:
MAEIE a emis alertă de călătorie în Israel: Unde pot suna moldovenii aflați acolo
Recean, după atacul din Israel: Violența brutală trebuie să înceteze