Blocul comunitar își reia astfel obiectivul anunțat anterior de a elimina treptat combustibilii fosili proveniți din Rusia, după ce, la începutul acestui an, a amânat publicarea unei foi de parcurs pentru a evalua impactul inițiativelor diplomatice americane legate de încheierea războiului din Ucraina, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker, a confirmat că planul de acțiune al UE privind renunțarea la energia din Rusia va fi prezentat marți, 6 mai, la Strasbourg, anunță Reuters.
„Mâine, Colegiul va discuta o foaie de parcurs pentru încetarea importurilor de energie din Rusia”, a declarat el, referindu-se la Colegiul comisarilor din cele 27 de state membre ale Uniunii.
Uniunea Europeană a anunțat, în luna ianuarie a acestui an, intenția să crească importurile de gaze din țări precum Statele Unite pentru a înlocui livrările din Rusia și să accelereze tranziția către surse regenerabile de energie încă la finele lunii ianuarie a anului curent. Tot atunci Dan Jorgensen s-a angajat să renunțe la combustibilii fosili proveniți din Rusia până în 2027, ca reacție la invazia Ucrainei din 2022.
În 2024, Europa a importat o cantitate record de 17,8 milioane de tone de gaz natural lichefiat (GNL) din Rusia, potrivit Rystad Energy, cu peste 2 milioane de tone mai mult decât în anul precedent. Acest volum a făcut ca Rusia să devină al doilea cel mai mare furnizor de GNL pentru Europa, depășind Qatarul și situându-se după Statele Unite.