main logo
394

Atac armat într-o biserică din Viena. Cinci călugări au fost răniți

Cinci călugări au fost răniți, joi seară, într-o biserică din Viena după ce doi bărbați mascați au intrat cu armele în lăcașul de cult și le-au cerut bani.

Atac armat într-o biserică din Viena. Cinci călugări au fost răniți

Poliția austriacă a transmis că atacul a fost un jaf și nu există indicii că ar fi avut motivație teroristă, relatează Ştiri.md cu referire la libertatea.ro

Incidentul s-a petrecut într-o biserică din cartierul Strebersdorf din Viena și potrivit informaţiilor, unul dintre agresori a cerut victimelor să-i predea obiecte de valoare şi bani.

Cei cinci călugări au fost găsiți de autorități legați și unul dintre ei a fost rănit grav. 

„Motivul exact al incidentului nu a fost încă identificat. Însă, în orice caz, o posibilă motivaţie teroristă este exclusă”, a anunţat Poliţia din Viena. 

Autoritățile vieneze au lansat o acțiune de amploare pentru identificarea și prinderea celor doi hoți.

Un reprezentat al poliției a declarat că amândoi atacatorii vorbeau limba germană, dar aveau un accent străin.

Atacul vine la o săptămână după un alt atac armat grav petrecut la Viena. O persoană a murit și una a fost grav rănită, iar oamenii legii au tras concluzia că în mod sigur incidentul este legat de o grupare mafiotă din Balcani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării