main logo
1507

Alegeri în România: A început renumărarea voturilor din turul întâi

Biroul Electoral Central (BEC) din România a demarat procesul de renumărare a voturilor din turul întâi al alegerilor prezidențiale, în urma solicitării Curții Constituționale a României (CCR). Procesul a început joi seara și trebuie finalizat până duminică, 1 decembrie, ora 22:00, transmite Radio România Actualități.

Alegeri în România: A început renumărarea voturilor din turul întâiImagine simbol

Potrivit deciziei BEC, birourile electorale județene, cele din sectoarele Bucureștiului și biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate vor prelua sacii cu buletine de vot valabile și nule de la tribunale sau, în cazul voturilor din diasporă, de la ambasade și consulate, transmite Știri.md cu referire la radiomoldova.md.

Acestea vor fi desigilate și numărate din nou, iar rezultatele vor fi transmise Biroului Electoral Central în format electronic până la termenul stabilit. Originalele proceselor-verbale trebuie să ajungă la BEC până marți, 3 decembrie, ora 16:00.

Pentru siguranța procesului, transportul și depozitarea voturilor se vor realiza sub paza Ministerului de Interne, iar în cazul voturilor din diasporă, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe.

CCR a cerut renumărarea voturilor în urma mai multor sesizări care solicitau anularea scrutinului. Cristian Terheș, candidatul Partidului Național Conservator Român, a susținut că voturile candidatului Forța Dreptății, Ludovic Orban, ar fi fost atribuite reprezentantei USR, Elena Lasconi.

Deși CCR a respins cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Sebastian Popescu ca fiind tardivă, decizia privind renumărarea voturilor a fost acceptată pentru a clarifica situația.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării