main logo
454

Directorul unei școli profesionale, în judecată pentru escrocherie și delapidarea averii străine

Dosarul în privința directorului unei școli profesionale din Chișinău a fost transmis în judecată.

Directorul unei școli profesionale, în judecată pentru escrocherieDirectorul unei școli profesionale, în judecată pentru escrocherie

Şeful instituţiei este învinuit că, timp de mai bine de un an, i-ar fi deposedat pe unii angajaţi de-ai săi de cardurile salariale şi, respectiv, de bani. În plus, a fost documentat un caz de angajare fictivă a unui muncitor și însușirea salariului acestuia.

Astfel, directorul şcolii ar fi identificat persoane cu situaţie materială precară pe care i-a angajat în diferite funcţii auxiliare în instituţia pe care o conducea. Ulterior, în mod abuziv, le-ar fi luat cardurile bancare, pe care erau transferate salariile, pentru a extrage banii şi a-i folosi în interes personal. 

Ca să-şi camufleze acţiunile infracţionale şi a evita eventuale nemulţumiri din partea angajaţilor, conducătorul instituţiei transmitea o parte din bani (1.200 -1.300 de lei) salariaţilor. Sumele rămase pe cont, care variau între 3.000 şi 4.000 de lei, în funcţie de postul ocupat de angajat, erau însuşite de director.

Învinuitul și-a recunoscut vina. Acesta a recuperat benevol prejudiciul cauzat statului prin delapidare, în mărime totală de 62.833 de lei. Totodată în cadrul urmăririi penale a fost aplicat sechestru pe mijloace bănești ale învinuitului în mărime de 15.000 euro.

Prejudiciul cauzat angajaților prin escrocherie, ajunge la 151.460 de lei, recuperarea acestora urmând a fi decisă de către instanța de judecată.

Pentru delapidarea averii străine, directorul școlii riscă o amendă de până la 67.500 de lei sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la 5 ani. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării