Muzeu dedicat trupei ABBA se va deschide în Suedia
Un muzeu consacrat trupei suedeze ABBA va fi inaugurat anul viitor, la Stockholm. Acesta va fi primul muzeu dedicat formației care s-a destrămat în urmă cu 30 de ani.

Potrivit Mediafax, muzeul denumit ABBA The Museum va conține mai ales articole vestimentare și filme care au legătură cu formația suedeză. Va fi amplasat pe Insula Djurgaarden și își va deschide porțile în primăvara anului 2013.
Toți cei patru muzicieni care au format trupa ABBA pînă în 1982 i-au dat acordul pentru înființarea muzeului.
"Am ezitat în fața ideii de a deveni un obiect într-un muzeu, înainte de a muri (...), dar acum înțeleg că (...) noi am creat împreună ceva uriaș", iar "această poveste a noastră, asemănătoare celei a Cenușăresei, merită să fie povestită", a declarat Björn Ulvaeus.