main logo
593

Rezultatele contestaţiilor la BAC, anunţate astazi

Rezultatele contestaţiilor scrise, în sesiunea de bacalaureat 2012, vor fi anunţate astazi, 7 iulie.

Rezultatele contestaţiilor la BAC, anunţate astaziMinisterul Educaţiei va face publice rezultatele cu referire la numărul de contestaţii rezolvate

Întrucît notele respective vor fi definitive, Comisia Naţională de Examene a decis să dea timp suplimentar pentru activităţile de reverificare, urmărind şi scopul de a avea rezultate obiective, credibile, care să exprime adevărata valoare a cunoştinţelor şi competenţelor candidaţilor, a anunţat Adrian Ghicov, directorul Agenţiei de Examinare şi Evaluare.

Luni, 09 iulie curent, Ministerul Educaţiei va face publice rezultatele cu referire la numărul de contestaţii rezolvate.

Amintim, în context, faptul că din cele 118 555 lucrări scrise în această sesiune de bacalaureat , 16 745 au fost contestate, ceea ce reprezintă 14,12 la sută din numărul total de lucrări scrise în sesiunea de bacalaureat 2012. Au depus contestaţii 8921 de candidaţi, la una , două sau chiar trei discipline.

Cele mai multe contestaţii scrise, 3897, au fost depuse la limba şi literatura română. Urmează lucrările la matematică – 2753 de contestaţii, geografie – 2627 contestaţii, limba engleză – 2156 contestaţii, limba franceză – 1501 contestaţii. Lucrările sunt reexaminate într-un centru republican.

Anul acesta s-au prezentat în sesiunea de bacalaureat 28.377 candidaţi care au scris 118 555 lucrări.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării