main logo
1119

Achităm card sau cash?

Cardurile bancare sunt utilizate tot mai intens în Republica Moldova. Cu toate acestea moldovenii nu sunt gata să renunțe total la banii cash, iar o utilizare în masă a cardurilor bancare este destul de departe de mentalitatea concetăţenilor noştri.

Achităm card sau cash? Cardurile bancare sunt utilizate tot mai intens în Republica Moldova.

Studiile recente vin încă să bucure posesorii de carduri. Nici nu e bine să renunțăm total la banii cash, mai ales în cazurile în care vrem să ne limităm cheltuielile. Persoanele care utilizează cardurile bancare pentru plățile curente cheltuie cu circa 12-18 la sută mai mult decât cei care preferă să achite în numerar.

Să achit în numerar sau cu cardul? Această întrebare e bine să ți-o pui atunci când ieși din casă sau când pregătești lista de cumpărături, dar nu atunci când ai ajuns în dreptul casei de marcaj.

Persoanele care merg la cumpărături și preferă să achite cu cardul bancar, fie el de credit sau de depozit, vor lăsa cu până la 18 la sută mai mulți bani în casa magazinului. De ce se întâmplă acest lucru? Specialiștii susțin că atunci când achităm cu cardul nu există un control atât de strict al sumei pe care ești dispus să o cheltui. Cardurile, involuntar, încurajează să cheltuim mai mult decât intenționăm inițial prin accesul uşor pe care îl asigură la mai mult capital. Acest fapt este recunoscut chiar și de către bancheri.

Cu toate acestea nu trebuie să uităm și de avantajele cardurilor, unul dintre acestea fiind siguranța. Banii tăi sunt protejați de către un cip și o parolă, iar dacă ai pierdut bucata aia mică de plastic poți instantaneu să suni la bancă pentru a-ți fi blocat cardul, la fel poți să faci și atunci când crezi că cineva retrage numerar de pe contul tău prin clonarea cardului a cărui posesor de drept ești. Specialiștii recomandă ca o cumpărătură mai mare ca tranzacție, un calculator sau autoturism, să fie efectuată prin intermediul cardului bancar. Aici mai ai un argument pro – nu trebuie să mergi la bancă să retragi o sumă mare în numerar.

La finele anului trecut în R. Moldova existau în circulație 911.682 carduri bancare, operațiunile însumate cu aceste carduri au fost de 17,5 milioane, dintre care majoritatea covârșitoare au fost retragerile de numerar: 15,8 milioane, iar plățile fără numerar au constituit doar 1,73 milioane. Din bancomatele și băncile țării, prin intermediul cardurilor, au fost retrași 17,1 miliarde lei iar plățile fără numerar au constituit doar 622 milioane lei.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării