Ziua Internațională a Economisirii: Ce fac oamenii pentru a strânge bani
Pe 31 octombrie este sărbătorită „Ziua Internațională a Economisirii”, o zi dedicată conștientizării importanței economisirii și gestionării responsabile a finanțelor personale.

Într-o lume în continuă schimbare, economisirea devine esențială pentru asigurarea unui viitor financiar stabil, iar locuitorii orașului Soroca au spus care sunt cele mai populare metode la care recurg pentru a economisi bani, transmite Știri.md cu referire la Tvn.md.
„Atunci când primim salariul planificăm foarte bine cam care este consumul, cât ne este necesar pentru a consuma pe lună și o parte din bani o depozităm. În momentul când îmi trimite soțul o sumă mai mare de care nu am necesitate de a investi sau de a utiliza acești bani, evident că fac anumite economii și mai apoi putem să valorificăm aceste economii și să procurăm ceea de ce avem nevoie”, a explicat o femeie din Soroca.
Ana Perevozniuc, directoare la o sucursală a unei bănci comerciale din R. Moldova, a spus că cel mai bine ar fi ca fiecare persoană să stabilească lunar un buget și ulterior să-l monitorizeze și să încerce să se încadreze în bugetul dat.
„Pentru a economisi este și momentul cu împrumuturile, dacă suntem în situația că avem nevoie de un împrumut trebuie să analizăm ca costul împrumutat să nu fie foarte mare. Ar fi ideal dacă am putea să automatizam economiile, dacă avem un venit lunar pe card, în aplicația mobilă ar fi bine să avem și un cont de depozit și lunar o anumită sumă să o orientăm pe acel cont de economii”, a spus Ana Perevozniuc.
Aceasta a menționat că pentru a avea o motivație de a economisi, trebuie să stabilim niște obiective pe termen lung cum ar fi investiții în educația copilului, o locuință sau un automobil nou. Iar dacă vă propuneți nu doar să economisiți dar și să aveți un venit pasiv, ar fi bine să căutați posibilități de a investi.
„Dacă am face un clasament despre cele mai optate investiții de moldoveni, acestea sunt în primul rând depozitele, conturile de economii sau un simplu cont bancar care presupune și o mică dobândă. Vremurile când banii se țineau sub pernă sau în pușculiță demult au trecut, nu sunt o metodă eficientă de a economisi, pentru că mai rapid retragem banii de acolo decât atunci când stau într-un cont bancar. O investiție ar fi și în valori imobiliare de stat și derivatele acestora, aici la fel este un risc redus și se poate obține o dobândă. O investiție ar fi în afaceri, dar mediul de afaceri presupune mai multe riscuri. Foarte mulți acum investesc și în bunuri imobile”, a mai spus Ana Perevozniuc.
„Ziua Internațională a Economisirii” a fost instituită în anul 1924 în Italia, de participanții la primul Congres de Economii.