main logo
1252

Taxa care ajunge în buget și în buzunarul unor milionari din Lituania

Asociația Investitorilor Străini (FIA) cere anularea taxei de portabilitate, achitată de companiile de telefonie mobilă, de 10 ani unei companii locale, controlată de doi milionari lituanieni.

Taxa care ajunge în buget și în buzunarul unor milionari din Lituania

Această taxă este achitată de operatorii de pe piață unei companii desemnate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, pentru a întreține baza numerelor de telefon și a asigura informarea furnizorilor de comunicații despre cererile de portare din partea utilizatorilor, care la rândul ei transferă o parte în Fondul de susţinere a populaţiei, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

Conform condițiilor tehnice și comerciale de implementare și realizare a portabilității numerelor, aprobate de ANRCETI în anul 2013, toți furnizorii de servicii de telefonie din Moldova sunt obligați să achite o taxă de 0,0308 euro/lună pe număr telefonic atribuit prin licență furnizorului.

Taxa respectivă se achită firmei NP Base SRL, creată în 2012 de câștigătorul concursului pentru furnizarea și administrarea bazei de date centralizate pentru realizarea portabilității numerelor.

NP Base SRL a fost fondată în 2012 de compania Mediafon UAB (SA) din Lituania.

Până în acest an, asociați la NP Base erau Mediafon UAB cu 37% (face parte din MG BALTIC group, controlat de milionarul lituanian Darius Moskus) și Mediafon Services (CY) LTD din Cipru - cu 63%, care anterior se numea Naraynna Services Limited. În prezent, 100% din NP Base este deținut de Mediafon UAB, iar beneficiari figurează milionarii lituanieni Darius Moskus și Arunas Babrauskas. Anul trecut, NP Base SRL a avut venituri de 62,25 milioane de lei și un profit de circa 292.000 de lei.

În condițiile în care operatorii dețin în total circa opt milioane de numere, ei plătesc aproximativ trei milioane de euro anual, estimează FIA.

Taxa respectivă a fost prilej de scandal la Moldtelecom în 2019, atunci când Eugeniu Moraru, șeful Agenției Proprietății Publice, a constatat că, timp de șase ani, Moldtelecom a achitat companiei NP Base "aproximativ 110 milioane de lei sau 5,7 milioane de euro pentru servicii practic inexistente".

Pentru a reduce valoarea acestor plăți, operatorii de pe piața de telecomunicații au propus încă în 2019 reducerea taxei pentru acoperirea cheltuielilor operaționale ale firmei NP Base până la un nivel rezonabil. 

În primăvara anului 2020, Guvernul Chicu a decis că aceasta, din contră, trebuie majorată cu 50%, pentru a acumula mai mulți bani la buget, în condițiile crizei provocate de pandemia de COVID-19.

Astfel, în prezent, în Fondul de susţinere a populaţiei ajunge 50% din taxa de portabilitate (plata lunară de operare, administrare şi întreţinere a bazei de date centralizate pentru implementarea şi realizarea portabilităţii numerelor).

Potrivit unei propuneri trimise în adresa Ministerului Economiei și Secretariatului Consiliului Economic pe lângă prim-ministru, privind reforma cadrului de reglementare a activității de întreprinzător, FIA cere anularea taxei de portare, fapt ce ar reduce din povara financiară pentru furnizori și abonați. 

Totodată, FIA susține că, în vara anului 2022, în urma renegocierii contractului de administrare a portabilității de către furnizori cu NP Base SRL, administratorul a fost de acord să reducă tarifele (care însumau aproximativ trei milioane de euro anual de la toți furnizorii) cu condiția că furnizorii vor compensa toate taxele, inclusiv taxa de portabilitate. 

FIA precizează că anularea taxei ar reduce din povara financiară pentru furnizori și abonați și va oferi posibilitatea de implementat RLH cu UE și de investit în viitor în dezvoltarea rețelelor 5G. 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării