main logo
588

Serghei Cebotari despre impactul COVID asupra sectorului bancar

Președintele Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank, Serghei Cebotari, a vorbit pentru Mold-street.com despre impactul pandemiei asupra sistemului bancar şi a instituţiei pe care o conduce.

Serghei Cebotari despre impactul COVID asupra sectorului bancarFoto: agora.md

El susţine că în urma reformelor din ultimii ani avem un sector bancar puternic, bine capitalizat, care poate face față situației existente, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com

Potrivit şefului celei mai mari bănci din Moldova, situaţia creată a impus schimbări radicale de strategie şi amânarea unor planuri. În opinia lui Serghei Cebotari, va fi nevoie de răbdare și vigilență pentru a depăși criza provocată de pandemia COVID-19.

Mold-street.com: Suntem în al treilea trimestru al anului 2020 și a trecut mai bine de jumătate de an de activitate pe timp de pandemie Covid-19. Ce impact a avut această pandemie asupra Moldova Agroindbank și în general asupra sistemului bancar?

Serghei Cebotari: Anul 2020 este, într-adevăr, anul care a dat peste cap orice previziuni și ne-a impus să activăm în cadrul unui scenariu extrem de complicat atât pentru sectorul social, cât și pentru sectorul de afaceri. Evident, presiunea s-a făcut simțită și asupra sectorului bancar și chiar poate mai mult. Pe lângă faptul că sunt agenți economici, băncile mai sunt și unul dintre pilonii de bază ai stabilității financiare. Iar această perioadă impune întreprinderea unor măsuri neordinare pentru a asigura stabilitatea necesară, susținând un sector economic lovit de situația pandemică, dar și de secetă, mă refer la agricultură, evident.

Privit la general, acesta e contextul în care activează băncile la moment și care, bineînțeles că și-a lăsat amprenta asupra indicatorilor, sistemul înregistrând o descreștere a indicatorilor de profit de peste 50% în primele șapte luni ale anului 2020 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Acest indicator este în scădere cu aproximativ 30% la MAIB. Totuși, în condițiile stagnării activității în majoritatea sectoarelor economice pentru o perioadă de 3 luni și apoi reluarea treptată a activității, înregistrarea profitului, fie el și diminuat, este în sine un semnal pozitiv. În plus, pe celelalte două segmente cheie – depozite și credite, trendul este ascendent, sistemul înregistrând la 31 iulie o creștere de aproximativ 7% și respectiv 2,5% comparativ cu sfârșitul anului 2019.

Care este cel mai important lucru în filosofia banking la MAIB în legătură cu pandemia şi cum se traduce acest lucru în practică?

Să pornim de la faptul că pandemia a impus o altă abordare față de activitatea băncii atât pe intern, cât și pe extern. A trebuit să ne reorientăm rapid și să luăm măsuri pentru a proteja cât de mult posibil sănătatea angajaților, asigurându-i în continuare cu un loc de muncă. Pentru aceasta am valorificat la maximum potențialul tehnologic existent și am asigurat activitatea la distanță a majorității personalului din back-office. Pentru cei din front-office am revăzut programul de activitate și i-am asigurat cu măști, mănuși, materiale dezinfectante, tot ce a fost necesar. Dacă e să folosesc termenul dumneavoastră de “filosofie”, atunci filosofia noastră a fost și rămâne “ne pasă și ne implicăm”.

Aceeași filosofie am extins-o și în relațiile cu clienții. Am spus din start că ne pasă și așa am și acționat. Am anunțat măsuri pentru amânarea plăților la credite pentru persoane fizice și juridice, am pus la dispoziția clienților noștri instrumente de banking online ca să poată face operațiuni simplu, comod, oricând și de oriunde, am prelungit automat valabilitatea cardurilor, am implementat rapid schimb valutar la bancomate, am depus eforturi triple ca să aibă acces la instrumente de vânzare online. Am menținut un contact foarte strâns cu clienții noștri ca să ne asigurăm că sunt bine informați despre schimbările care au avut loc la nivel de rețea, despre măsurile întreprinse, despre posibilitățile de a face banking la distanță.

La general vorbind, situația aceasta ne-a impus să ne uităm altfel la lucruri, să modificăm anumite viziuni și abordări. În același timp, a apropiat și a accelerat procese care erau prevăzute pentru un viitor ceva mai îndepărtat. Avem cu siguranță altă viziune asupra proceselor ce țin de logistică, abordarea față de personal se schimbă, inclusiv în sensul optimizărilor. A fost și rămâne a fi o perioadă destul de încordată când absolut toate subunitățile MAIB lucrează în ritm accelerat pentru ca lucrurile să meargă bine. Am acumulat deja un bagaj de experiență, am învățat lecții din lacunele pe care le-am observat. Mergem mai departe.

"Îndrăznesc să spun că dintr-o astfel de experiență sau ieși mai puternic, sau nu ieși deloc. Pentru echipa MAIB e valabilă doar prima variantă."

COVID-19 a răsturnat planurile multor oameni și companii. MAIB a răspuns cu câteva acțiuni destul de concrete, însă pe termen scurt. Banca are în prezent programe de lungă durată pentru a satisface nevoile clienților și a face față noii situații?

“A răsturnat” e bine spus. Situația cu care se confruntă acum întreaga lume ne-a învățat clar un lucru, programe pe termen lung trebuie să existe, dar în orice moment trebuie să fim pregătiți să le amânăm sau să le ajustăm, uneori și să le modificăm radical, iar existența unui plan B, dar chiar și C este de la sine înțeles. Anul acesta problemele cauzate sectorului economic de către situația pandemică au fost agravate și de seceta care a afectat sectorul agricol. Ambele au impus acțiuni concertate din partea sectorului privat și a celui public pentru a menține economia, în întregime, și agricultura, în particular, pe linia de plutire. Noi ca bancă am elaborat noi produse, am lansat noi servicii și ele, în anumite cazuri, au venit la pachet cu facilitățile asigurate de organele guvernamentale.

Astfel, MAIB a redus rata dobânzii la anumite produse creditare pentru agenții economici, iar guvernul, în paralel, a anunțat compensarea acestor dobânzi. MAIB a mers și mai departe și și-a anunțat disponibilitatea să examineze individual cu fiecare client impactul acestei crize și să ofere posibilitatea reeșalonării creditelor. În continuare monitorizăm foarte și foarte atent evoluțiile, ținem strâns legătura cu clienții noștri și ne vom implica în măsura posibilităților. În același timp, înțelegem cu toții că trecem printr-o perioadă nemaicunoscută de generațiile în viață, deci va trebui să ne înarmăm cu răbdare și să acționăm cu vigilență pentru a depăși această stare de lucruri.

Businessul și societatea se schimbă rapid și profund. Cum anticipați evoluția sistemului bancar în general și în Republica Moldova în special în acest context?

E bine cunoscut că din 2015 încoace sistemul bancar a trecut prin reforme foarte profunde și pe alocuri foarte dureroase.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării