Scumpirile se țin în lanț. Cu cât s-au scumpit produsele alimentare la nivel mondial
Într-un singur an, produsele alimentare s-au scumpit, la nivel mondial, cu peste 27 la sută. Cel mai mult a crescut prețul zahărului și al cerealelor.

Sunt datele unui raport de analiză a indicelor de preț, elaborat de Organizația Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.
Potrivit raportatorilor, zahărul s-a scumpit cu 40 la sută, iar creșterea a fost determinată, în primul rând, de sporirea producției de etanol, folosit în întreaga lume ca dezinfectant.
Şi preţul cerealelor a crescut, la nivel mondial, în medie cu peste 23 la sută, din cauza scumpirii grâului, care a atins cel mai ridicat nivel din mai 2011.
Experții au analizat și dinamica lunară a indicelor de preț pentru anumite categorii de produse alimentare. Astfel, cel mai mult s-au scumpit cerealele și lactatele, cu peste trei la sută.
În ultima lună, a crescut, cu peste un procent, şi indicele de preţ pentru achiziția zahărului. În noiembrie s-a înregistrat şi o ușoară scumpire a uleiurilor vegetale. În schimb, indicele de preţ la carne a scăzut din octombrie până în noiembrie cu aproape un procent.
Experții FAO au prognozat că, în viitorul apropiat, 44 de țări cu venituri mici s-ar putea confrunta cu un deficit de alimente și vor avea nevoie de asistență externă pentru a depăși criza.
Este vorba despre 33 de state din Africa, nouă din Asia și două din America Latină și Caraibe. Moldova nu se regăsește în listă.