main logo
457

Rusia va oferi 500 de autorizații pentru tranzitarea mărfurilor moldovenești prin Ucraina

Federația Rusă urmează să acorde în regim de urgență 500 de autorizații suplimentare pentru tranzitarea mărfurilor moldovenești pe teritoriul Ucrainei pentru a fi exportate în Rusia.

Rusia va oferi autorizații pentru tranzitarea mărfurilor moldoveneștiColaj: știri.md

Despre aceasta anunță președintele Igor Dodon, care menționează că la o astfel de înțelegere a ajuns ca urmare a unei discuții telefonice cu reprezentantul special al președintelui rus pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Moldova, vicepremierul rus, Dmitri Kozak, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Este o măsură urgentă menită să deblocheze situația excepțională, care s-a creat în rândul exportatorilor noștri în ultimele zile. Însă este nevoie urgent de negocieri la nivelul ministerelor de profil, pentru a asigura exportul produselor moldovenești în Federația Rusă fără impedimente până la sfârșitul acestui an”, menționează șeful statului într-un mesaj pe Facebook.

Totodată, președintele contează pe o implicare mai activă a ministerului de ramură al Republicii Moldova în soluționarea a astfel de probleme. Potrivit șefului statului, sprijinul pentru producătorii moldoveni este o sarcină comună pentru conducerea țării.

În urma unei vizite efectuate iarna trecută în Federația Rusă, președintele Igor Dodon a anunțat că toate tipurile de mărfuri moldovenești pot fi exportate din 31 ianuarie 2019 pe piața Federației Ruse, tranzitând teritoriul Ucrainei. 

Rusia a permis tranzitarea mărfurilor moldovenești pe teritoriul Ucrainei, după ce acest fapt a fost interzis de Guvernul Federației Ruse în decembrie 2018.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării