main logo
1075

Rata creditelor neperformante la OCN este de două ori mai mare decât la bănci

Pe parcursul trimestrului III al anului de gestiune, sectorul de creditare nebancară a acordat credite nebancare/leasing financiar în valoare de 2,9 miliarde de lei, în descreștere cu 6,2% față de perioada similară a anului precedent, anunţă Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF).

Rata creditelor neperformante la OCN, de 2 ori mai mare decât la bănciFoto: Imagine simbol

Ținând cont de structura sectorială a creditelor acordate, 0,2 miliarde de lei au fost acordași de către sectorul asociațiilor de economii și împrumut (AEÎ) – în scădere cu 10,25%, și 2,7 miliarde de lei – de către sectorul organizațiilor de creditare nebancară (OCN) sau cu 5,9% mai puțin decât în trimestrul similar al anului precedent, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

Cerințele de creditare responsabilă au avut impact

Potrivit CNPF, unul din motivele de bază care a condiționat descreșterea creditelor acordate a fost intrarea în vigoare, la data de 1 septembrie 2022, a Regulamentului privind cerințele de creditare responsabilă aplicate organizațiilor de creditare nebancară (Hotărârea CNPF 20/5/2022), care stabilește criterii exprese aferente modului de evaluare a bonității consumatorului în scopul neadmiterii supraîndatorării acestuia.

Soldul creditelor nebancare, inclusiv leasingul financiar, acordate de sectorul OCN și AEÎ la situația din 30.09.2022 a însumat 14,1 miliarde de lei, în creștere cu 17,6 la sută față de aceeași perioadă a anului 2021.

În structura portofoliului de credite, 13 miliarde de lei au fost oferiți de sectorul OCN și 1,1 miliarde de lei – de către AEÎ.

În ansamblu, la finele trimestrului III 2022, sectorul a furnizat credite la peste 430.300 de persoane, valoarea medie a unui credit nebancar fiind de 32.800 de lei.

Valoarea totală a activelor deținute de întreg sectorul de creditare nebancară (OCN și AEÎ) a înregistrat o creștere cu 2,2 miliarde de lei, constituind peste 15,2 miliarde de lei, la situația din 30 septembrie 2022. Astfel, activele deținute de OCN au însumat aproximativ 14 miliarde de lei (+18,9%), iar volumul consolidat al activelor sectorului AEÎ a rămas la nivelul anului trecut și a constituit circa 1,2 miliarde de lei.

Rata creditelor neperformante – 12,5%

Rata creditelor neperformante (mai mari de 90 de zile) per sector OCN a înregistrat nivelul de 12,5%, în scădere cu 1,6 p.p, iar per sector AEÎ – 7,7%, în creștere cu 1,6 p.p. față de nivelul înregistrat la finele trimestrului III 2021.

Cu toate acestea, rata creditelor neperformante din sectorul de creditare nebancară este de două ori mai mare comparativ cu sectorul bancar.

La 1 octombrie 2022, în Registrul organizațiilor de creditare nebancară autorizate erau înregistrate 131 OCN cu dreptul de a desfășura activitate de creditare nebancară, iar 33 OCN aveau activitatea suspendată.

În același timp, licențe pentru desfășurarea activității profesioniste dețineau 223 de asociații de economii și împrumut, dintre care 161 – licență de categoria A, 62 – licență de categoria B, iar o asociație deține licența asociației naționale centrale.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării