Moldovagaz a înregistrat anul trecut pierderi de circa 627 de milioane de lei
Întreprinderea mixtă moldo-rusă Moldovagaz a înregistrat în anul 2024 venituri din vânzări de peste 10 miliarde de lei, în scădere cu aproape patru miliarde de lei, comparativ cu anul 2023, arată situațiile financiare ale companiei. Potrivit conducerii, veniturile mai mici se datorează scăderii prețului de achiziție a gazelor naturale și a tarifelor la gaze pentru consumatorii din Republica Moldova.

Totodată, rezultatul financiar al Moldovagaz s-a înrăutățit semnificativ, compania înregistrând anul trecut pierderi de circa 627,7 milioane de lei, în comparație cu profitul de peste 1,2 miliarde de lei înregistrat în 2023, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.
Moldovagaz susține că rezultatul financiar negativ este cauzat de „diferența negativă de curs valutar la datoriile față de SA Gazprom și Factoring-Finance SRL, ca urmare a creșterii cursului de schimb al dolarului american față de moneda națională - de la 17,4062 pe 31.12.2023 la 18,4791 lei pe 31.12.2024 pentru un dolar american”.
Pe de altă parte, Moldovagaz menționează că pe termen lung „este posibilă obținerea de profit din activitățile operaționale datorită profitabilității furnizorului de gaze naturale, inclusă în tarif, și acceptării de către ANRE a abaterilor financiare cumulate din perioada 2011-2019 în calculul tarifului la gaze naturale (al cărui mecanism de compensare a fost aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 58 din 28.02.2020), sub rezerva stabilității cursului de schimb al monedei naționale”.
Astfel, sursele de acoperire a pierderilor Moldovagaz în condițiile actuale pot fi capitalul de rezervă, primele de capital, rezervele din reevaluare și profiturile anilor următori, se mai precizează în raport.
Moldovagaz este o întreprindere moldo-rusă, 50% din capital fiind deținut de gigantul rus Gazprom, 35,3% – de Guvernul Republicii Moldova, administrația de la Tiraspol – 12,44%, restul de 1,2% revenind unor mici acționari.
Grupul Moldovagaz include 20 de companii (inclusiv șase în stânga Nistrului), din care 12 sunt companii de distribuție, un operator al sistemului de transport și o firmă ce activează ca trader pe piața Republicii Moldova.
Ca urmare a pierderilor, de mai mulți ani, capitalul propriu al Moldovagaz este negativ și la finele anului trecut constituia -2,33 miliarde de lei, comparativ cu -1,7 miliarde de lei la finele anului 2023.
Datoriile Moldovagaz au crescut anul trecut cu aproape 1,43 miliarde de lei și se ridică la circa 14,6 miliarde de lei, inclusiv 10,23 miliarde de lei față de părțile afiliate. Pe de altă parte, întreprinderea are de recuperat creanțe de 5,06 miliarde de lei, în scădere cu aproape 350 de milioane de lei față de începutul anului 2024.