1741
Japonia invită agricultorii la seminare privind depozitarea legumelor rădăcinoase
Ambasada Japoniei la Chișinău invită producătorii agricoli să participe la două seminare practice dedicate metodelor moderne de depozitare a legumelor rădăcinoase (morcovi, cartofi, sfeclă, ceapă).

Acestea sunt organizate în cadrul proiectului „Dezvoltarea durabilă a agriculturii în Moldova”, cu sprijinul JICA, transmite Știri.md cu referire la infotag.md.
Expert invitat: Frank van der Linden – agronom, specialist în tehnologii de depozitare de la Omnivent Techniek B.V. (Olanda).
Seminarele vor avea loc pe 19 iunie la Ștefan Vodă și pe 20 iunie – la Gura Bâcului (raionul Anenii Noi). Participarea este gratuită, dar este necesară înregistrarea prealabilă.