Ioniță, despre deprecierea dolarului: Are două cauze principale
Dolarul american a continuat să se deprecieze în această săptămână, atingând cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, ajungând la 17 lei și 8 bani pe 23 aprilie. După cum au explicat analiștii economici, această depreciere are loc pe fondul situației internaționale legate de politicile economice ale președintelui american Donald Trump, dar și din cauza că Banca Națională a Moldovei a stabilit moneda euro ca referință pentru cursul oficial al leului moldovenesc.

Cetățenii susțin că fluctuațiile dolarului american au efecte vizibile asupra vieții de zi cu zi. Unii recunosc că nu folosesc frecvent această valută, iar alții susțin că impactul este resimțit mai ales de cei care primesc salarii sau transferuri în dolari. O parte dintre cei cu care am discutat afirmă că aleg să-și păstreze economiile în lei moldovenești, considerând că este o opțiune mai sigură și practică, transmite Știri.md, cu referire la moldova1.md.
„Cred că ne afectează pe toți, indiferent dacă este cea mai folosită valută de către noi, dar afectează Moldova, precum și celelalte țări, și pe fiecare dintre noi, pentru că este una dintre cele mai populare și folosite valute”;
„Cetățenii, da, și mediul de afaceri în general, deoarece dolarul este folosit în continuare și afectează multe afaceri, din punct de vedere financiar, și chiar și pe oameni”;
„Pentru cei care câștigă în dolari, evident îi afectează. Îi afectează pe cei care au salarii în dolari”;
„Cred că într-o măsură oarecare îi afectează, dacă au făcut poate investiții în valută”;
„Eu cred că în valuta noastră, mai bine în leii noștri, pentru că aici funcționează liber. În orice caz, poți cumpăra tot și nu trebuie să schimbi”, susțin oamenii.
Decizia BNM de a stabili euro ca monedă de referință pentru cursul oficial al leului moldovenesc, în locul dolarului, a redus volatilitatea cursului de schimb și a adus mai multă predictibilitate pentru firme și populație, a constatat economistul Stas Madan pe rețelele de socializare. Potrivit acestuia, având în vedere că 60-70% din comerțul și remitențele Republicii Moldova sunt în euro, noua abordarea BNM reflectă realitatea economică a țării.
Expertul economic Veaceslav Ioniță a explicat, că deprecierea dolarului are două cauze principale. Pe plan internațional, Statele Unite urmăresc în mod intenționat slăbirea dolarului pentru a îmbunătăți competitivitatea produselor americane pe piețele globale și pentru a diminua deficitul balanței comerciale, care a atins un nivel alarmant. Pe plan local, întărirea leului moldovenesc în raport cu dolarul este influențată de factorii sezonieri, cum ar fi perioada sărbătorilor, când cetățenii moldoveni revin acasă și schimbă valută, în special euro și dolari.
Cererea scăzută și oferta ridicată de valută conduc la aprecierea monedei naționale, fenomen observat frecvent de trei ori pe an: de Crăciun, de Paște și la începutul lunii septembrie, când începe anul școlar, a explicat Veaceslav Ioniță. În prezent evoluția nu va afecta în mare parte cetățenii deoarece majoritatea dețin valută în euro. În opinia expertului, după sărbătorile pascale, dolarul va înregistra o ușoară apreciere. Insert
„Dependența noastră de valută este mare, din simplul motiv că o parte considerabilă din veniturile populației vine din remitențe. Oamenii primesc bani de la rudele din străinătate, economisesc în valută și chiar gândesc în valută.Atunci moldovenii când vin acasă, schimbă valută, oferta de valută e mare, cererea e mică și leul se întărește. În schimb, euro se întărește mai mult și trebuie menționat că pentru moldoveni, dolarul este mai puțin relevant. Aproximativ 70% din veniturile și economiile moldovenilor sunt în euro, iar aproape 100% din tranzacții se fac tot în euro. Primim banii în euro, îi economisim în euro, cumpărăm apartamente și mașini tot în euro”, susține Veaceslav Ioniță.
Pe de altă parte, această situație poate afecta negativ mediul de afaceri autohton, care riscă să fie sufocat de concurența mărfurilor din import, mai afirmă Veaceslav Ioniță. El subliniază că cea mai mare parte din ceea ce importăm sunt resurse energetice, iar deprecierea dolarului înseamnă, implicit, și ieftinirea acestora.
„La capitolul importuri, suntem încă destul de dependenți de dolar. Aici, deprecierea dolarului va duce la ieftinirea produselor de import, dar și la o invazie a mărfurilor străine, ceea ce va sufoca și mai tare mediul de afaceri autohton. Asta e partea negativă. Pe partea de export, însă, noi exportăm în mare parte către Uniunea Europeană și zona euro. Deci nu suntem dependenți de dolar în ceea ce privește exporturile. La importuri, da - și slăbirea dolarului, care e benefică pentru americani, e mai puțin bună pentru noi”, mai spune expertul.
Potrivit economiștilor, dacă la începutul anului 2024 dolarul deținea o pondere dominantă de 64%, comparativ cu 33% pentru euro, la sfârșitul lunii februarie 2025 raportul s-a inversat pentru prima dată în istoria țării: euro a devenit moneda principală din rezerve, cu o pondere de 50,1%, iar dolarul a coborât la 47,9%.
Precizăm că, la nivel global, dolarul, considerat moneda de rezervă, a beneficiat de o cerere ridicată în ultimul deceniu, datorită performanței superioare a activelor americane. Însă recentele dispute comerciale și incertitudinile privind politica economică au dus la scăderea simultană a burselor și obligațiunilor americane, afectând negativ și cursul dolarului.