main logo
23776

Introducerea și scoaterea banilor din țară: Sfaturile Serviciului Vamal

În contextul sărbătorilor, dacă intenționați să traversați prin vamă cu valută, Serviciul Vamal al Republicii Moldova vă reamintește despre regulile de declarare a valorilor valutare la intrarea și ieșirea în și din țară.

Introducerea și scoaterea banilor din țară: Sfaturile Serviciului VamalImagine simbol

Ce presupune declarația valorilor valutare?

Persoana fizică declară valorile valutare transportate cu utilizarea formularului de declarație a valorilor valutare, atunci când suma totală a acestora (numerar, și anume bancnote și monede metalice (altele decât cele ce conțin metale prețioase), valori mobiliare și instrumente de plată exprimate în monedă națională și valută străină) depășește 10.000 euro (sau echivalentul lor) de persoană/călătorie, transmite Știri.md. 

Când și unde se prezintă declarația valorilor valutare?

Declarația valorilor valutare completată și semnată, cu valorile valutare transportate, se prezintă pentru controlul vamal, la trecerea frontierei vamale, prin post vamal de frontieră, atât la intrarea în Republica Moldova cât și la ieșirea din Republica Moldova.

Când trebuie completată declarația valorilor valutare?

Potrivit noului Cod Vamal al Republicii Moldova, persoanele fizice sunt obligate, la fel ca până acum, să declare în scris valorile valutare când suma totală a acestora depășește 10/000 de euro.

Formularul trebuie completat la trecerea frontierei vamale, atât la intrarea în Republica Moldova cât și la ieșirea din țară.

Este interzisă introducerea sau scoaterea numerarului în monedă națională și valută străină, și a cecurilor de călătorie în valută străină în bagajul neînsoțit de către persoana fizică.

Important:

- Nu se admite introducerea în /scoaterea din Republica Moldova a numerarului în monedă națională, precum şi a numerarului şi cecurilor de călătorie în valută străină în bagajul neînsoțit de către persoana fizică.

- Importul în/exportul din Republica Moldova al monedelor ce conţin metale preţioase se efectuează de către rezidenţi şi nerezidenţi în conformitate cu legislaţia care reglementează domeniul aferent metalelor preţioase şi articolelor din acestea, Legea nr. 282/2004 privind regimul metalelor prețioase și pietrele prețioase.

- Expedierea în/din Republica Moldova a valorilor valutare prin metoda trimiterilor poştale internaţionale se efectuează de către rezidenţi şi nerezidenţi în conformitate cu prevederile legislaţiei Republicii Moldova care reglementează trimiterile poştale internaţionale, Legea nr. 36/2016 privind comunicațiile poștale.

Cadrul legal care reglementează introducerea/scoaterea valorile valutare de către persoanele fizice:

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării