main logo
463

Expert: Întreprinderile pot depăși criza COVID-19 adaptându-se la condiţiile pieţei

Capacitatea companiilor moldoveneşti de a se adapta la noile cerinţe ale pieţei va ajuta la depăşirea crizei economice declanşate de pandemia de coronavirus.

Expert: Companiile pot depăși criza adaptându-se la condiţiile pieţei

Potrivit agenţiei Infotag, de această opinie este economistul Băncii Mondiale (BM), Filip Jolevski, transmite Știri.md.

El a amintit joi, la prezentarea raportului "Perspectivele economice ale Moldovei", că, în noiembrie 2019, Banca Mondială a efectuat un studiu sub formă de sondaj în rândul a 360 de companii moldoveneşti, conform căruia aproximativ 40% dintre agenţii economici au introdus în ultimii trei ani cel puţin un produs nou, indice mai bun decât media în Europa şi Asia Centrală.

"Aceasta este o veste bună, deoarece arată faptul că întreprinderile moldoveneşti se pot adapta la condiţiile pieţei, iar în situaţia actuală cu pandemia de coronavirus, condiţiile pieţei se pot schimba mult, astfel că adaptarea este extrem de necesară", a explicat expertul.

El a spus că, potrivit statisticilor, una din cinci întreprinderi îşi vinde producţia pe pieţele formale, iar trei sferturi importă materii prime din alte ţări; de aceea, restabilirea rapidă a comerţului şi a reţelelor de furnizare este de o importanţă deosebită pentru redresarea economică.

"Un alt lucru important este lichiditatea. De la frauda bancară din 2014, numărul refuzurilor de acordare a creditelor s-a dublat până la 40% din întreprinderi. Aceste întreprinderi sunt cele care se pot confrunta cu restricţii de lichiditate şi au nevoie de un nou tip de împrumut. Acum, doar un sfert din întreprinderi au contractate credite", a spus el.

Filip Jolevski a spus că, potrivit calculelor, jumătate din întreprinderi au o capitalizare suficientă pentru sustenabilitate timp de 20 de săptămâni, iar acest lucru poate fi luat în considerare la elaborarea politicilor ulterioare.

Economista BM, Natasha Rovo, consideră că politica de stat de combatere a consecinţelor economice ale pandemiei ar trebui să se bazeze pe principiile asigurării întreprinderilor cu lichidităţi pentru a preveni închiderea acestora, pe susţinerea întreprinderilor şi păstrarea locurilor de muncă, precum şi pe reducerea birocraţiei şi simplificarea acesteia prin tehnologiile moderne.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării