Expert: Exporturile R. Moldova înregistrează o scădere dramatică
Exporturile Republicii Moldova continuă să reflecte o imagine sumbră a economiei naționale, înregistrând o scădere accentuată în primul trimestru al anului 2025. Datele Biroului Național de Statistică și analizele experților evidențiază o tendință negativă profundă, în special în sectoarele agricol și industria prelucrătoare, două ramuri esențiale pentru economia țării.

Expertul economic Veaceslav Ioniță atrage atenția asupra evoluției alarmante a exporturilor moldovenești în ultimii ani. Mai exact, „după ce în anul 2022 Republica Moldova a atins un maxim de 4,34 miliarde de dolari la exporturi totale, în 2023 am observat o scădere semnificativă până la 4,05 miliarde de dolari, iar situația s-a agravat în 2024, cu exporturi totale de doar 3,56 miliarde de dolari”, transmite Știri.md.
„Datele pentru primul trimestru al anului 2025 arată o continuare a acestei tendințe, cu o valoare trimestrială de 811 milioane de dolari, în scădere cu 12% față de aceeași perioadă din 2024,” explică Ioniță.
La nivel anual, exporturile din primul trimestru 2025 au ajuns la aproximativ 3,45 miliarde de dolari, cu aproape 900 de milioane de dolari mai puțin decât în 2022, evidențiind o cădere constantă pe durata a doi ani consecutivi.
Expertul indică două sectoare cheie în criză:
Agricultură și produse agroalimentare:
- Exporturile de cereale și produse pe bază de cereale au scăzut cu 45,7 milioane de dolari;
- Grăsimile și uleiurile vegetale au înregistrat o scădere de 42,2 milioane de dolari;
- Exporturile de legume și fructe au scăzut cu 29,4 milioane de dolari.
Ioniță explică că „situația cerealelor este cauzată în principal de un an agricol slab în 2024. În cazul uleiului vegetal, scăderea exporturilor este legată de tranziția Moldovei de la exportator de produse finite, precum uleiul, către exportator de materie primă, adică semințe oleaginoase, care au înregistrat o creștere de 48,4 milioane de dolari”.
Industria prelucrătoare și sectorul automotive:
- Exporturile de mașini și aparate electrice au scăzut cu 31,4 milioane de dolari;
- Exporturile de petrol și produse petroliere au scăzut cu 13,4 milioane de dolari, ca urmare a încetării exporturilor de servicii petroliere către Ucraina.
„Scăderea în sectorul automotive este îngrijorătoare și ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea industriei, iar dacă această tendință continuă, Moldova riscă să piardă atât piețele agricole, cât și cele industriale”, avertizează expertul.
Printre puținele sectoare cu creșteri se numără:
- Semințele și fructele oleaginoase, cu un plus de 48,4 milioane de dolari;
- Minereurile metalifere și deșeurile de metale, cu o creștere de 10,3 milioane de dolari;
- Băuturile alcoolice și nealcoolice, cu o creștere de 1,9 milioane de dolari.
Cu toate acestea, Ioniță subliniază că „aceste creșteri sunt insuficiente pentru a compensa declinul masiv din celelalte ramuri”.
În concluzie, expertul precizează că „exporturile Moldovei sunt astăzi un barometru clar al crizei structurale profunde prin care trece economia națională”. El mai evidențiază:
- Colapsul agricol evident, cauzat de o producție slabă și lipsa unor politici eficiente de sprijin;
- Decăderea industrială, în special în sectorul automotive, unde există riscul pierderii investițiilor externe și locurilor de muncă;
- Dezechilibrul comercial sever, prin transformarea Moldovei din exportator de produse finite în furnizor de materie primă brută.
„Fără măsuri urgente de stimulare a agriculturii și industriei prelucrătoare, declinul exporturilor va continua să afecteze dramatic echilibrul economic al țării, având un impact sever asupra PIB-ului, balanței comerciale și nivelului ocupării forței de muncă”, a conchis Veaceslav Ioniță.