main logo
423

Chiril Gaburici: Economia Moldovei are un trend pozitiv de dezvoltare

De doi ani consecutiv, economia Moldovei are un trend pozitiv de dezvoltare, a declarat ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, care a prezentat luni bilanţul de activitate al ministerului în anul 2018.

Chiril Gaburici: Economia Moldovei are un trend pozitiv de dezvoltare

Potrivit reporterului agenţiei Infotag, ministrul a spus că, la finele trimestrului trei, creşterea PIB-ului a fost de 4%.

Enumerând proiectele realizate în anul curent, ministrul s-a referit la programul „Drumuri bune pentru Moldova", în cadrul căruia au fost reparaţi 1,6 mii de kilometri de drumuri în mediul rural.

„Pentru anul viitor planificăm extinderea acestui program, care va face posibilă repararea şi reabilitarea deja a 2,6 mii kilometri de drumuri", a spus ministrul, transmite Știri.md.

El a menţionat rolul pozitiv şi contribuţia Zonelor Economice Libere (ZEL) la dezvoltarea economiei moldoveneşti, rezidenţii acestora deschizând în acest an 3,2 mii de locuri de muncă, iar numărul total al acestora se apropie de 14 mii.

„În 2019, rezidenţii ZEL au investit aproximativ $45 mil., iar volumul total al investiţiilor în zone a ajuns la $391 mil.", a spus ministrul.

Referindu-se la indicatorii în creştere ai exporturilor şi importurilor, Gaburici a constatat că, în prezent, 70% din totalul exporturilor moldoveneşti revin ţărilor UE, fapt facilitat de Acordul de liber schimb între Moldova şi UE.

„În prezent, purtăm negocieri cu China pentru a semna în viitorul apropiat un acord de comerţ liber, ceea ce va spori dinamica comerţului reciproc", a spus ministrul, subliniind cooperarea activă în 2018 cu Emiratele Arabe Unite, SUA, Belarus.

Ministrul a menţionat că proiectul gazoductului Ungheni-Chişinău este important pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, iar punerea în funcţiune a acestuia va oferi ţării o alternativă la importul de gaze naturale.

„Vom avea, în sfârşit, o alternativă şi vom putea negocia achiziţiile de gaz la un preţ mai favorabil pentru populaţie şi pentru sectorul industrial", a spus ministrul.

Un proiect prioritar pentru economie în anul 2018 a fost şi proiectul legat de construcţia complexului multifuncţional „Arena Chişinău", care va fi dat în exploatare la 14 octombrie 2019

„Mingea se află acum pe terenul partenerului privat, care desfăşoară zi şi noapte lucrări de construcţii pentru a finisa obiectul la timp", a menţionat ministrul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării